Doi soți au murit în urma unui accident teribil petrecut vineri dimineață.
Mașina în care se aflau cei doi a fost lovită de trenul care circula pe ruta Suceava - București la ora 10:00 în localitatea Cozmești din comuna Stolniceni Prăjescu din județul Iași.
Bărbatul și femeia aveau 58 de ani și erau din Bacău. Mai multe echipaje de prim ajutor (de la SMURD și SAJ) au fost trimise la fața locului, dar viețile lor nu au putut fi salvate. Conform primelor date, trenul 1752, care circula pe ruta Suceava - Bucureşti Nord, a lovit în plin maşina, locomotiva şi primul vagon suferind avarii.
La locul accidentului s-au deplasat atât reprezentanţii SC CNCFR – Iaşi, cât şi Poliţia şi un echipaj al SMURD. Din tren, nicio persoană nu a suferit leziuni.
"Asta se întâmplă când oamenii nu respectă indicatoarele feroviare, din păcate. Am mai distrus o locomotivă şi un vagon, că şi aşa aveam multe! Din păcate, şi doi oameni şi-au pierdut vieţile astăzi. Trebuie luate măsuri o dată pentru totdeauna, să se găsească o soluţie pentru a nu se mai întâmpla astfel de tragedii. Dar cine să ia la noi? Noi suntem specialişti în studii de fezabilitate", a spus şeful CFR Iaşi, Constantin Axinia, potrivit Realitatea
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia feroviară este oprită pe firul 2 al Magistralei 500, Suceava – Bucureşti, din cauza accidentului. (Sursa foto: Ziarul de Iaşi)
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Mare meci pe „Municipal”: Jandarmii, mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024