O femeie a ajuns de urgență la spital după ce a fost călcată de o betonieră, în apropierea trecerii de pietoni.
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 iunie 2020, pe strada Ștefan cel Mare din Dorohoi.
Din primele informații, se pare că B.V., în vârstă de 63 de ani, din Suharău, șofer al unei betoniere, se deplasa pe strada Sălciilor din Dorohoi și a virat stânga, pe strada Ștefan cel Mare. Potrivit Dorohoinews, după ce s-a încadrat pe strada Ștefan cel Mare, șoferul nu a mai observat-o pe G.L., în vârstă de 71 de ani, din Dorohoi, care s-a angajat în traversarea străzii. Femeia a fost prinsă sub roțile betonierei și a fost târâtă mai mulți metri.
La fața locului au ajuns polițiștii dorohoieni care au demarat cercetările și o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi.
Conform medicilor, victima a ajuns la spital cu șoldul zdrobit, conștientă și cu tensiune mică. Medicii au stabilizat-o și au toaletat plaga, apoi femeia a fost transferată la Botoșani pentru o intervenție chirurgicală de urgență.
Accidentul s-a petrecut în apropierea trecerii de pietoni, urmând ca polițiștii să stabilească dacă femeia s-a angajat în traversare pe trecere sau nu, mai scrie sursa citată. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Maternitatea Botoșani – POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
May 04, 2024
„Tărâmul Sfinților" din codrii Botoșanilor: Un nou traseu de turism ecumenic
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Incendiu violent într-o gospodărie din Botoşani: Soţia a sunat după ajutor - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Joia Patimilor la Penitenciarul Botoșani: Zeci de deținuți prezenți la slujbă
Diana Arici
May 03, 2024