Evenimentul rutier a avut loc în zorii zilei cu puțin înainte de ora 6:00, pe drumul național care leagă al doilea municipiu al județului de Darabani. Un autoturism a spulberat o căruță care se afla pe stradă, fără a fi semnalizată.
Șoferul implicat este un tânăr de 29 de ani care mergea acasă, la Darabani, la volanul mașinii marca VW Passat. Nu a văzut căruța în care se aflau trei bărbați, printre care un băiat de 15 ani. Impactul a fost unul nimicitor. Un cal dintre cei doi înhămați a murit pe marginea drumului.
Botoșănenii din căruță au fost preluați de ambulanțe. În starea cea mai gravă se afla băiatul. El a fost urcat inițial într-o mașină a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) după care a fost transferat într-o alta, SMURD, cu echipaj de terapie intensivă. A ajuns la spital cu traumatisme la coloană dar și în zona toracelui și a abdomenului. Celelalte două persoane din faeton aveau și ele multiple traumatisme.
Polițiștii au deschis o anchetă. În zonă au ajuns și echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru degajarea carosabilului. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Gabriela Erdic
May 17, 2024
Gabriela Erdic
May 17, 2024
Investiție de peste 2 milioane de euro pentru botoșănenii care locuiesc în zona Lebăda
Gabriela Erdic
May 17, 2024