Ora 7:00 în dimineața zilei de marți, 28 aprilie. Doi bărbați care se aflau într-o Dacie 1310 sunt victime ale unui eveniment rutier petrecut pe drumul ce duce spre Vorona.
Cei doi circulau pe sensul de mers Botoșani – Vorona când într-o pădure, înaintea unei curbe ușoare la dreapta, șoferul pare-se să fi pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a pătruns cu partea stângă în șanț, s-a izbit într-un cap de pod și s-a răsturnat pe cupolă.
Ambii au suferit răni destul de grave și au fost transportați la spital cu două ambulanțe ce aparțin Serviciului Județean de Ambulanță. În urmă, a rămas un polițist ajuns la fața locului care se pare că a oprit o dubă cu patru persoane care mergeau spre Botoșani pentru a muta mașina de pe suprafața carosabilă, în curtea unui cetățean. Cei patru au târât autoturismul și au încercat să îl lase într-un loc unde să nu încurce.
Ba chiar au folosit centurile de siguranță pentru a lega portierele care nu se mai închideau. După ce și-au dus la capăt misiunea, și-au văzut de treburi.
Decizia polițistului aflat la fața locului pare să fie una greșită întrucât la un accident cu victime modificarea poziției autovehiculului este considerată a fi infracțiune. Mai mult decât atât, femeia în curtea căreia a fost introdusă mașina a venit la un moment dat cu o mătură și un făraș pentru a curăța bucățile de parbriz spart de pe carosabil.
În acest moment se așteaptă sosirea polițiștilor criminaliști care nu au ajuns la locul accidentului nici după două ore de la producere.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
„Blue Guardians”: Polițiști din mai multe județe vin la Botoșani pentru o amplă acțiune
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024