Astăzi, 11 octombrie 2024, primarul municipiului Botoșani, Cosmin-Ionuț Andrei, împreună cu administratorul public Mircea Magdalena și colegii de la Zona Metropolitană Botoșani, au semnat contractul de proiectare și execuție pentru extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda din municipiul Botoșani și satul Curtești din comuna Curtești.
Această investiție a fost solicitată de rezidenții din zonă încă din anul 2019, prin interpelări în Consiliul Local și adrese scrise. În urma acestor solicitări, Primăria Botoșani a inițiat demersurile pentru realizarea proiectului în 2020, cu scopul de a răspunde nevoilor comunității.
Proiectul a fost depus pe programul „Anghel Saligny”, iar în 2023 a fost mutat pe PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), unde a fost aprobat în februarie 2024. Finanțarea totală a investiției se ridică la 9.331.889 lei (aproximativ 1,9 milioane euro), având ca beneficiar Zona Metropolitană Botoșani.
Lucrările vor fi realizate de firma SC Cornell-S Floor SRL din județul Botoșani, iar durata de execuție este estimată la 16 luni, cu termen de finalizare pe 11 februarie 2026. Proiectul vizează o rețea de canalizare de tip separativ, cu o lungime totală de 7.958 metri și va deservi peste 2.000 de utilizatori.
Printre aspectele tehnice ale proiectului se numără instalarea a 217 cămine de vizitare și realizarea a 415 racorduri pentru locuitori. Apele uzate vor fi transportate gravitațional, iar pentru zonele cu diferențe de altitudine vor fi amenajate 6 stații de pompare, asigurând astfel o funcționare optimă a rețelei.
Primăria Municipiului Botoșani își reafirmă angajamentul de a îmbunătăți infrastructura locală și calitatea vieții cetățenilor săi prin această importantă investiție.
Tânără de 22 de ani omorâtă de tren la Podu Iloaiei
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Elementele de bază ale Elfbar AF5000: Un ghid complet
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Confesiunile dureroase ale unei botoşănence celebre: Realitatea din spatele lumii glamour
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024
Polițiștii, prezenți într-o biserică din Botoșani: CE au transmis credincioșilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 09, 2024