Asociația „Fioravante”, în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani, organizează, în perioada 21 iunie – 5 iulie 2024, expoziția de arte vizuale intitulată „Suprapuneri estetice – Cămașa românească”.
Aflat la a doua ediție, acest proiect, al cărui curator este Genoveva Dolhescu, își propune să preia un vechi element de port popular și să îl valorifice, aducându-l în fața publicului într-o manieră reinterpretată, prin care cămașa devine subiect și obiect de artă vizuală contemporană.
Etalate într-o simbioză firească, vor fi expuse atât lucrări semnate de: Andreea Andrieș, Dănuț Aconstantinesei, Sorin Bărgăoan, Ilinca Botezatu, Nicoleta Cărare, Giulia Chisăliță, Margareta Catriniu, Dănuț Adrian Chidon Frunză, Ionela Cumpănașu, Genoveva Dolhescu, Andreea Valentina Hogea, Ofelia Huțul, Răzvan Ștefan Horobeț, Vladimir Kato, Valentina Paraschiv, Florin Alexandru Preda, Mircea Rusu, Daniel Relenschi, Adina Strugariu, Daniela Stan, Nahum Sternberg, Liviu Șoptelea, Margareta Toderică, Cornelia Vass, Sorina Fădor Videanu, Anca Maria Scripa, Ana Roua Vasilescu, respectiv, de artistul-invitat al acestei ediții, Virgiliu Parghel, cât și piese ale artiștilor: Ștefan Constantinescu, Marcel Olinescu, Nicolae Hilohi, Lucia Dem. Bălăcescu, Paul Miracovici, Alexandru Cumpătă, Ion Murariu, I. E. Cămărășan, Teodor Valenciuc, Petru Petrescu, Ion Musceleanu, Petru Iorgulescu Yor, Georgeta Năpăruș și George Pașcu, din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.
Vernisajul va avea loc vineri, 21 iunie 2024, ora 13:00, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.
Expoziția va fi prezentată de Laura Tocariu.
(Foto: Planiada)
FC Botoșani pierde la mare luptă cu FCSB, campionii au tremurat spre final – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Dec 08, 2024
„De sărbători, mai aproape de tradiție” – ateliere creative de încondeiat globuri la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 08, 2024
Botoșănean în vârstă de 27 de ani, lovit de mașină: A ajuns în comă la spital
Gabriela Erdic
Dec 08, 2024
LISTA telefoanelor pe care WhatsApp NU va mai funcționa din 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 08, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile