Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Botoșani este, potrivit Agenției Europeană de Mediu, orașul cu cel mai curat aer din România. Chiar dacă asta înseamnă lipsa industriei, lipsa locurilor de muncă, sărăcie, viață la limita supraviețuirii pentru mii de cetățeni, precum și absența oricărei perspective de viitor pentru tinerii orașului.
Funcția industrială a municipiului Botoșani a oscilat, spun specialiștii, între progres, stagnare și regres.
Din această perspectivă, profesorul universitar Vasile Nimigeanu a identificat patru perioade: două de progres (partea a doua a sec. XIX şi a partea a doua a sec. XX) şi două de stagnare şi regres (prima parte a sec. XX şi perioada de tranziţie, după 1989).
După Al Doilea Război Mondial (concentrat pe anii 1968 și până spre anii 1980) Botoșaniul a avut parte de o industrializare forțată, fapt care a dus în primul rând la creșterea semnificativă a populației.
S-a ajuns ca în anii 1990 ”să lucreze numai în industrie şi construcţii 37.061 persoane, adică mai mult decât întreaga populaţie a municipiului Botoşani în anul 1966”, spune prof. Vasile Nimigeanu în lucrarea "Industria municipiului Botoşani în secolul al XX-lea".
Șocul cel mare avea să vină însă în anul 1989, an ce aduce, odată cu criza economică generală, și restructurări și privatizări rapide. Pe lângă acestea, își face simțită concurența (internă și externă) care va duce la diminuarea activității în unele unități sau chiar închiderea altora.
”S-au închis: Uzinele textile Moldova (de prelucrare a bumbacului), Integrata de in, Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc, Întreprinderea de prelucrare a lemnului, Abatoarele şi secţia de conservare a cărnii de la Răchiţi, Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor, Fabrica de nutreţuri combinate, Plafarul şi unele secţii ale industriei construcţiilor de maşini”,
prof. univ. Vasile Nimigeanu
Industria municipiului Botoșani cunoaște un declin fără precedent în urma restructurărilor şi a reducerilor de activitate din perioada 1992-2002, volumul forței de muncă diminuându-se brusc cu aproape 18.000 persoane.
Este perioada în care municipiul Botoşani, la fel ca întregul județ, duce lipsă de investitori strategici. Se reduce piața internă și externă, lipsesc materiile prime locale, apare concurența neloială.
Se simte din ce în ce mai mult uzura tehnică şi morală a utilajelor din unităţile industriale mari, care produc sub parametrii calitativi solicitaţi la export şi chiar pe piaţa internă. La care se adaugă, mai spune prof. Vasile Nimigeanu, ”lipsa unei strategii clare şi coerente de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est şi a modului în care aceasta se poate integra într-o strategie naţională, dacă aceasta există”.
Din Zona Industrială a municipiului amintim Întreprinderea Mecanica, fosta Fabrică de Șuruburi, care deținea peste 40.000 de metri pătrați de teren. Înființată în anul 1974, fabrica a fost achiziționată în 2005 de Subex Bacău, pentru ca ulterior, în 2009, să transfere activitatea pe o altă unitate – Mecanica SA Bacău, fuzionând în 2012 cu Subex Bacău. Nu va mai funcționa decât încă patru ani, pentru ca în 2016 să își sisteze definitiv activitatea. Mecanica Botoșani avea, înainte de 1989, beneficiari în întreaga lume.
Emblemă a industriei botoșănene a fost Electrocontact. Construită în perioada 1973-1985 (pusă în funcțiune în anul 1975), uzina producea echipament electric pentru minele de cărbune din fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), dar și aparataj electric pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă.
La căderea comunismului, uzina avea încă un uriaș potențial, având în vedere că în anul 1990 aici activau aproape 6.000 de salariați. Ulterior, o parte dintre corpurile uzinei au fost ocupate de fabrici de confecții textile.
Tot în Zona Industrială, un proiect de extindere a Întreprinderii Electrocontact a fost abandonat. Este vorba despre Fabrica de Aparataj Electric de mare putere, care ar fi trebuit să producă începând cu anul 1991. Cu 600 de cadre tehnice înalt calificate la nivelul anului 1989, fabrica era pregătită să preia noua investiție, însă totul a fost abandonat.
Abandonată a fost și fosta întreprindere producătoare de mașini agricole – Forma, care în perioada 2002-2004 vindea primele 15 tractoare pentru fermieri.
În ruină a ajuns și fosta Fabrică de betoane Becona (numită o vreme și Fabrica de Case). Potrivit specialiștilor, fabrica avea în 1989 capacitatea de a realiza, în numai trei săptămâni, un bloc cu 4 etaje. ”Această capacitate remarcabilă de producție este o explicație a faptului că în Botoșani s-au construit un număr de 20.000 de apartamente în mai puțin de două decenii, în perioada 1970-1990”, aflăm din Ghidul turistic al Zonei Metropolitane – Botoșani în mileniul al treilea, istorie, cultură, monumente.
Trecem și pe la Fabrica de Izolatori electrici (Alcoor), specializată pe echipamente destinate liniilor de înaltă tensiune din spațiul estic sau statele din lumea arabă.
”Cuptoarele de sticlă, cu o lungime de zeci de metri, nu se răceau niciodată. Nici nu era permis așa ceva, repunerea în funcțiune ar fi însemnat practic reconstruirea liniei, care era echivalentă cu reconstruirea fabricii”, aflăm în același Ghid… dedicat Botoșaniului.
Mecanex, fosta fabrică de pompare IUPS, a fost înființată în 1972, fiind la vremea ei începutul dezvoltării industriei grele a Botoșanilor, ”dezvoltare care a continuat cu Electrocontact, Întreprinderea Mecanica, Întreprinderea de fabricare a izolatorilor de sticlă, Întreprinderea de articole tehnice de cauciuc și Forma (Întreprinderea de utilaje pentru mecanizarea agriculturii)”.
În zona industrială găsim și Plafarul, care era a doua filială de producție din România, cu profil achiziție, prelucrare, ambalare și desfacere plante medicinale. A fost sursă de materii prime pentru fabricile de medicamente din țară, dar și un important exportator. A fost unul dintre cele mai cunoscute branduri românești.
Înființată în anul 1948, a devenit trust în 1975 și regie autonomă în 1999, an în care societatea Plafar avea la unele plante medicinale stocuri pentru 50 de ani (de pildă, 300 de tone de coriandru destinate exportului, la acea vreme, în Sri Lanka). După anul 1989, Plafar Botoșani nu a mai făcut față concurenței pe piața externă.
Mai amintim și Uzinele Textile Moldova, înainte de 1989 un adevărat colos industrial cu peste 10.000 de angajați. Sau Integrata de In și Cânepă, demolată pentru a face loc unui supermarket, dar pe frontispiciul căruia a rămas lucrarea în mozaic realizată de Constantin Piliuță.
Botoșaniul a devenit, în ultimii 20-30 de ani, un punct de atracție pentru investitorii în industria textilă și a confecțiilor. Dar, mai spun specialiștii, această industrie, mai ales practicată în sistem Lohn, unde câştigurile sunt foarte reduse şi în care lucrează peste jumătate din populaţia activă a oraşului (53%), ”pare să fie dăunătoare şi chiar falimentară pe termen lung”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Urmărește-ne și pe Google News
