Ce legătură are revolta de la Brașov cu Botoșaniul? Cum a devenit Botoșaniul parte a unui eveniment politic major, despre care s-a vorbit atunci în întreaga lume?

Despre destinul participanților la revolta din 15 noiembrie 1987, condamnați în urma unui simulacru de proces, se știe mai puțin. La fel, despre faptul că cinci dintre cei condamnați au fost deportați la Botoșani. De partea cui au fost botoșănenii? Cum s-au purtat cu condamnații? Cine erau cei care îi monitorizau pe deportați și care a fost parcursul lor după 1989?

Brașov, 15 noiembrie 1987

Revolta a izbucnit în rândul muncitorilor de la Întreprinderea Steagul Roșu din Brașov. Cu o zi înainte, muncitorii primiseră salariile, dar cu rețineri uriașe în contul datoriilor externe, din cauza politicii economice impuse de Ceaușescu. Unii s-au trezit cu jumătate din salariu, alții cu nimic. Ce a urmat avea să facă înconjurul lumii. De la nemulțumiri salariale s-a ajuns la un protest anticomunist. S-a strigat ”Jos dictatura”, ”Jos Ceaușescu”. Era zi de alegeri, toată lumea era cu ochii pe România, iar la Brașov era dat jos tabloul lui Nicolae Ceaușescu și se cânta ”Deșteaptă-te, române!”.

A urmat arestarea protestatarilor, sute de organe specializate din Securitate fiind mobilizate în acest sens.

Potrivit rechizitoriului Procuraturii Generale din 2 decembrie 1987, au fost arestate și anchetate 284 de persoane, fiind trimiși în judecată 61 de protestatari, cei din urmă sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Au fost condamnați cu executare, fiind ulterior deportați, adică împrăștiați prin toată țara.

Instanţa a hotărât ca toţi inculpaţii să execute pedepsele prin obligarea la muncă corecţională, în alte unităţi socialiste, unde vor desfăşura activităţi productive.

Cinci deportați la Botoșani

În județul Botoșani au ajuns cinci dintre cei condamnați în urma revoltei de la Brașov. 

Gergely Andraş, care avea 18 ani în 1987, era angajat ca muncitor necalificat la Trustul de Construcţii Braşov, a fost condamnat la 2 ani de închisoare și trimis la Dorohoi.

Neculăescu Marius Tibi (24 ani în 1987), era lăcătuş mecanic la Întreprinderea de Autocamioane Braşov și a ajuns la Botoșani (Întreprinderea Electrocontact), unde va executa pedeapsa de 2 ani de închisoare la locul de muncă.

Macovei Mihai (21 ani în 1987), era angajat ca lăcătuş la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, însă după 15 noiembrie a fost trimis la Botoșani, unde va sta tot 2 ani, drept pedeapsă, la locul de muncă.

Vulpe Pavel Cornel (18 ani în 1987) a primit, de asemenea, o pedeapsă de 2 ani cu executare la locul de muncă. Era angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, a fost și el trimis la Botoșani.

Huian Aurel (28 ani în 1987), strungar la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, a fost trimis la Dorohoi pentru a executa pedeapsa de 1 an si 6 luni.

Securiști din toată țara trimiși la Brașov

Unul dintre cei care ajungea la Botoșani în noiembrie 1987, ca deportat, este și Marius Tibi Neculăescu. Avea 24 de ani în acel noiembrie și lucra ca lăcătuș mecanic la Întreprinderea de Autocamioane Brașov.  Mai întâi a fost arestat, torturat în sediul Miliției Brașov, dat apoi pe mâna Securității din București, ca în final să fie deportat la Botoșani, unde avea să rămână până la izbucnirea Revoluției din 1989.

Își amintește că, dacă inițial a fost călcat în picioare și bătut până la sânge de milițieni, într-o noapte au ajuns în Brașov securiști din toată țara. Care foloseau alte metode de tortură, mult mai dure. Imaginea muncitorilor încătușați, atunci când au fost transferați la București, pentru anchetă, pare desprinsă din filme, după cum povestește Marius Tibi Neculăescu într-un interviu realizat de TVR3 despre evenimentele de la Brașov.

”Ne-au îmbarcat în dube, cu fiare la picioare, cu bile la picioare, legați unii de alții cu cătușe de mâini și duși în București, unde a început adevăratul interogatoriu, cu metode mult mai rafinate de tortură, nu neapărat bătaie. În principal nu eram lăsați să dormim”,

Marius Tibi Neculăescu

Anchetele erau de o duritate ieșită din comun. Nu doar că erau bătuți crunt, cu bastoanele la rinichi, la ceafă sau mâini prinse la ușă până țâșnea sângele prin unghii, însă lipsa somnului avea să îi ducă la epuizare totală.

”Stingerea se dădea la ora 10 seara, noi eram scoși la 10 și un sfert și duși în anchetă. La ora 5 se dădea deșteptarea, la 5 fără un sfert ne aduceau în celule. Pe timpul zilei nu aveai voie să te apropii de pat. Lipsa somnului duce la chestii ciudate în psihicul uman, după 3 zile de nesomn poți să recunoști orice. În aceste condiții, plus bătăi în camere de tortură, am început să spunem ce făcuserăm. Nu ne mai păsa. Am declarat ce am făcut”,

Marius Tibi Neculăescu

(Marius Tibi Neculăescu, brașovean deportat la Botoșani)

Nu credeau că vor scăpa vii. Și totuși au ieșit de acolo cu sechele grave, cu inima dislocată, cu oasele sfărâmate. Regimul a organizat un simulacru de proces, în care s-a urmărit de fapt mușamalizarea revoltei de la Brașov, asta prin așa-zise pedepse simbolice. Doi ani și sub doi ani de închisoare, cu suspendare.

Oportuniștii, avansați peste noapte

Marius Tibi Neculăescu își amintește cum, la proces, li s-a dat cuvântul celor din sală. Care, de bună seamă, erau toți aleși dintre comuniștii cei mai înverșunați. Și avea să vadă încă o dată fața adevărată a comunismului.

”În cazul meu, cel care a luat cuvânt era secretarul UTC, cu care eu eram coleg de tură. Cu băiatul acela mâncasem pe același ziar, slănină și brânză și ceapă. Acum a cerut excluderea mea din UTC și în mod expres, pentru mine, a cerut condamnarea la moarte. În final am primit doi ani, acel băiat de a doua zi a ajuns secretarul UTC pe județul Brașov”.

Deținuți în închisoarea ”România”

Însă marea lovitură abia urma. Comuniștii nu își permiteau să mai aibă deținuți politici, de frica reacțiilor internaționale. Astfel că toți capii revoltei din 15 noiembrie au fost deportați în alte orașe ale țării, cu interdicția de a mai intra vreodată în Brașov.

Au fost trimiși în Bistrița Năsăud, Brăila, Vaslui, Botoșani, Galați, Teleorman, Bacău, Suceava, Giurgiu, Sibiu, Ialomița, Iași, Constanța, Neamț, Dâmbovița, Sălaj, Vâlcea, Buzău, Dolj.

Marius Tibi Neculăescu a fost deportat la Botoșani, unde i se pregătise un loc la Întreprinderea Electrocontact. Împreună cu el și alți trei brașoveni: Mihai Macovei, de 21 de ani, Pavel Cornel Vulpe, de 18 ani, și Aurel Huian, de 28 de ani. Gergely Andraş, în vârstă de 18 ani, ajungea la Dorohoi.

Toți patru au fost urcați în tren, cu patru milițieni.

”Milițienii erau mult mai speriați decât noi, ne-au și avertizat: dacă ieșiți din compartiment vă împușcăm pe toți. Decât să ajungă ei acasă fără unul dintre noi, mai bine ne împușcau pe toți”,

Marius Tibi Neculăescu

”Au făcut tot ce au putut să ne aducă și cu moralul la pământ”

La Botoșani a urmat o perioadă cu multe privațiuni. Au fost în continuare urmăriți, hăituiți. Însă, spune Marius Tibi Neculăescu, și ”multe, multe momente de care eu îmi amintesc cu mare plăcere”.

”Mi s-au dat norme pe care nu le puteam îndeplini, ca să nu pot lua salariu, să nu am din ce să trăiesc, nu mi se dădeau cartelele pentru alimente. În zilele noastre nu înseamnă nimic, dar pe atunci puteai să ai oricât de mulți bani, dacă nu aveai cartelă nu cumpărai nici măcar o pâine. S-a făcut totul ca să ne facă viața cât mai grea. Huian era la o întreprindere de cauciuc, Vulpe la fel, iar Macovei a fost dus la Dorohoi. Nu aveam voie să ne întâlnim între noi, nu aveam voie să vorbim cu nimeni, să spunem de ce suntem acolo. Cazarea a fost în niște cămine de nefamiliști ale întreprinderii care erau mizere, era ale, cu șobolani uriași la etajul trei. Mi-am găsit la un coleg de muncă o cameră de închiriat și m-am mutat”,

Marius Tibi Neculăescu

Brașoveanul își amintește și astăzi cruzimea și duritatea organelor de miliție și securitate din Botoșani. Nu erau bătuți, însă umilința era maximă. 

”Ce ține de miliție, de securitate, de conducerea întreprinderii la momentul acela, au făcut tot ce au putut să ne aducă și cu moralul la pământ și bănește. Nu aveam cu ce să trăim de la o lună pe alta. Dacă un muncitor câștiga în mod normal 2.000 de lei, noi abia ajungeam la o mie. Și hăituiți. Doi securiști au primit salariu doi ani de zile, cât am stat eu acolo până la revoluție, efectiv numai ca să mă urmărească pe mine. Nu puteai face absolut nimic fără să fii vânat”,

Marius Tibi Neculăescu

Își amintește că, fără să vrea, din cauza lui au avut de suferit și alți oameni din Botoșani. Ca atunci când, de pildă, se mutase cu chirie la doi tineri căsătoriți, pe care îi îndrăgea foarte mult.

”Oameni extraordinari. Până într-o seară în care l-am găsit pe băiat plângând în bucătărie. Îl luaseră de la muncă, l-au dus la Miliție, l-au bătut, și a primit ordin să mă dea afară din casă în seara aceea. A trebui să strâng tot – era februarie, un ger cumplit - și să ies în stradă ca să vadă securistul că omul m-a dat afară”,

Marius Tibi Neculăescu

Solidaritatea botoșănenilor l-a impresionat

Este impresionant, însă, felul în care vorbește Marius Tibi Neculăescu atunci când vine vorba despre botoșăneni. Oameni săraci, trăind și ei în aceleași restricții crunte, în aceeași dictatură tot mai greu de înghițit, botoșănenii au înțeles repede ce fel de om trimisese Securitatea printre ei.

Iar ceea ce a urmat nu sunt doar simple gesturi de solidaritate, ci adevărate fapte de eroism, știind că în acea perioadă pentru mai puțin se putea înfunda pușcăria.

”Solidaritatea oamenilor, după ce au aflat cine suntem și de suntem acolo, a fost extraordinară. Țin minte că trebuia să fac niște piese, foarte prost plătite. Trebuia să fac 3.000 de piese pe zi ca să reușesc să îmi fac salariul de bază. Eu dacă munceam tare de dimineață până seară abia făceam vreo 500. Norma pentru mine era imensă! Am plecat la pauza de masă la cantina întreprinderii, cred că aveam vreo 200 făcute. Când m-am întors grămada mea avea vreo 4.000! Care muncitor trecea, mai arunca în grămada mea vreo 50-60 de piese”, 

Marius Tibi Neculăescu

La fel de impresionat a fost Marius Tibi Neculăescu atunci când, neputând să mai reziste, a fugit la Brașov pentru a-și vedea familia. Timp de trei zile, securiștii l-au căutat disperați, induși în eroare de muncitorii de la Electrocontact.

”Am fugit la Brașov într-o zi. Eu care nici măcar nu aveam voie să cobor din tramvai în fața Gării. Am fugit și m-au căutat securiștii vreo trei zile. Zeci de colegi de ai mei demuncă, muncitori de acolo, i-au plimbat prin întreprindere: acum l-am văzut, ziceau, era în secția cealaltă, căra o piesă, acum a trecut pe aici. Oamenii mă acopereau, efectiv. Și eu eram în Brașov, venisem acasă să îmi văd familia”.

Cel mai emoționat a fost atunci când și-a dat seama că nu doar muncitorii îi erau aproape, ci și oamenii din oraș. Care aflaseră de la Europa liberă ce se întâmplase la Brașov, cum fuseseră arestați, torturați și deportați oamenii care participaseră la revoltă. Și că acești adevărați eroi se aflau acum și în Botoșani.

”Mă așezam la o coadă imensă, cu sute de persoane, la rând la rație de ulei și zahăr. Și brusc cel din fața mea spune: dar treceți, că eu nu mă grăbesc. Următorul la fel: mergeți! Mă trezeam în față. Nu conta că stai la coadă și ai cartelă, ideea era să mai fie pe stoc când ajungeai tu acolo. Și ei renunțau la șansa de a prinde rația și mă băgau pe mine în față. Foarte multe gesturi de solidaritate pe care le-am întâlnit acolo și simțeam că oamenii sunt lângă mine”,

Marius Tibi Neculăescu 

Amnistie de ziua Dictatorului, dar nu și pentru deportați

De ziua lui, pe 26 ianuarie 1988, Nicolae Ceaușescu a emis Decretul nr. 11 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse. Astfel, se amnistiau ”toate infracțiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoare pâna la 10 ani inclusiv”.

Însă, surpriză! Amnistierea nu se aplica și la participanții de la revolta de la Brașov!

În cazul novembriștilor nu s-a ținut cont. Astfel că deportații aveau încă interzis în Brașov.

Cel mai important lucru pentru ei, spune Marius Tibi Neculăescu, era buletinul de Brașov, pentru a se putea întoarce acasă. Au refuzat multe beneficii, inclusiv apartamente, din această pricină.

”Singura șansă ca să mă întorc vreodată acasă era acest buletin de Brașov. Nu le-a convenit securiștilor, nici milițienilor. Probabil că nici nu a fost o chestie pe linie de securitate în această direcție. Dar lumea se mișca, speranțele nu erau pierdute…”.

Securiștii primesc diplome pentru ”victoria Revoluției Române”

Mulți ani după Revoluție, amănunte despre soarta novembriștilor ies la iveală. De pildă, prin Dosarul 3508/2012, pe rolul Curții de Apel București, privind constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității a lui Ciubotaru Constantin.

Mai exact, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) arată în instanță că Ciubotaru Constantin, având gradul de maior și funcția de șef al Securității Orașului Dorohoi din cadrul inspectoratului Județean Botoșani, printre altele, ”a aprobat urmărirea informativă a unui participant la protestele de stradă din 15 noiembrie 1987 de la Brașov, condamnat penal pentru aceste fapte”.

La acuzațiile aduse de CNSAS, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii CNSAS ca neîntemeiată, susținând că, în calitate de angajat al fostei Securități, nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale cetățeanului.

În apărarea sa, Ciubotaru Constantin spune că pentru întreg comportamentul său a primit ”Diploma – 15 ani de la victoria Revoluției Române”.

”Sateliții” din Dorohoi

Unul dintre cei care aveau sarcina de a-i supraveghea pe deportați era și Ciubotaru Constantin. A avut grad de maior (1984-1989) și funcția de șef al Securității Orașului Dorohoi din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Botoșani (1987-1989). Din această calitate, susține CNSAS, Ciubotaru a dispus și întreprins măsurile informativ-operative.

Astfel, măsurile întreprinse în cadrul acțiunii informative deschise asupra lui Gergely Andraş, condamnat cu executare la locul de muncă, pentru participare la protestele de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, aduc atingere dreptului la viață privată, întrucât acesta ”a fost urmărit în scopul cunoașterii permanente a intențiilor sale, pentru prevenirea eventualelor acțiuni ostile, dar și în vederea ”cunoașterii profilului său politic, moral, profesional”. CNSAS arată că au fost realizate investigații și asupra lui R.V., ”care l-a găzduit o perioadă pe G.A, acestuia fiindu-i interceptate inclusiv convorbirile telefonice”.

Cu privire la interceptarea unei convorbiri telefonice a persoanei care participase la manifestările din noiembrie 1987 din Brașov, Ciubotaru Constantin are o explicație cel puțin bizară, arătând că, din prelucrarea notei și dintr-o corespondență a securității județene cu forurile centrale, rezultă că ”interceptarea s-ar fi făcut prin satelit”, precizând că ”la Dorohoi nu se utilizau asemenea tehnici”.

Instanța a constatat, însă, că Gergely Andraş nu reprezenta un pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională, care să justifice măsurile la care a fost supus, ci ”activitățile informative au fost întreprinse exclusiv datorită manifestărilor lor considerate contrare regimului comunist, așadar din motive politice”.

În consecință, Curtea de Apel constată – în ședința publică din 9 octombrie 2012, calitatea de lucrător al Securității a lui Ciubotaru Constantin.  

Buletinul de Brașov versus viza de Botoșani

Ceaușescu a făcut o vizită prin țară în septembrie 1989, pe la Iași, Neamț, Botoșani. Securitatea i-a luat pe cei cu bube în cap. Venea șeful cel mare, nu cumva să iasă cineva, să strige ceva, să provoace tulburare.

”M-a chemat la Miliția Județeană. Șef era Diamandescu Corneliu. Pe lista de realizări, a observat Diamandescu, lipsea cea cu buletinul: nu aveam adresă de Botoșani. Cum ai făcut că tu ai încă buletin de Brașov?, mi-a strigat. I-am spus să mă lase în pace, că am trăit greu cei doi ani, puteam să trăiesc și bine, puteam să accept un apartament, să nu stau prin gazdă. Mi-a luat cu forța buletinul, a chemat un subofițer care a fost trimis la evidența populației și s-a întors cu viză definitivă de Botoșani. Asta era în 11 noiembrie 1989. Peste o lună și 5 zile începea revoluția la Timișoara”,

Marius Tibi Neculăescu

A fost momentul în care Marius Tibi Neculăescu a clacat. Adică și-a pierdut cumpătul. Strădania lui de doi ani de zile, de a-și păstra șansa de a ajunge înapoi acasă, adică buletinul de Brașov, era deodată călcată în picioare.

”Mi-am pierdut cumpătul și am început să țip la comandantul Miliției. De ce mi-ai făcut asta? Ce te deranja că am buletin de Brașov? Oricum, pe 13 decembrie se împlinesc doi ani de la sentință, eu pe 13 am plecat din Botoșani definitiv. Mă întorc acasă în Brașov, cu sau fără acest buletin”,

Marius Tibi Neculăescu

”Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!”

Diamandescu, spune astăzi Marius Tibi Neculăescu, era ofițer de carieră. Nu era obișnuit cu acest ton. Ce a urmat face parte dintr-o istorie încă nescrisă, încă nedescâlcită, a României.

”S-a enervat foarte tare. Și în criza aceea de nervi a început și el să țipe: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici”.

Și s-a făcut liniște. Neculăescu încremenise: ”Singura șansă a mea era să moară Ceaușescu până de Crăciun și să plec de acolo. Cum adică nu mă prinde Crăciunul? Stai liniștit în banca ta și vezi-ți de treabă, mi-a spus”.

Cuvintele sfredeleau în moalele capului. Cuvintele colonelului îi răsunau încă în urechi, încă Neculăescu nu reușea să le deslușească sensul.

”Am ieșit amețit de acolo. Cum adică, o să se dea iar o amnistie, special pentru noi? Ce se întâmplă într-o lună de zile, să nu mai conteze nimic și să pot pleca acasă?”,

Marius Tibi Neculăescu

Și chiar așa s-a întâmplat, cum spusese șeful Miliției Botoșani în 11 noiembrie 1989. A murit Ceaușescu de Crăciun. Iar Diamandescu a ajuns peste noapte ministru de Interne, comandantul Miliției din București, și a reprimat mișcările din Piața Universității.

S-a bucurat mult când a venit revoluția. Marius Tibi Neculăescu a plecat din Botoșani către Brașov. Nu s-a oprit acasă, ci direct la prefectură. Crede cu tărie că Ceaușescu și-a meritat soarta și că, dacă nu ar fi fost omorât, mulți români ar fi fost lichidați în continuare din cauza lui. Îi pare rău, însă, că ”revoluția a fost stârnită și preluată imediat. Pentru că, fără să vreau, știam de o lună și ceva de ea, înainte să se miște orice în țara asta”.

În loc de epilog

Corneliu Diamandescu a avut un parcurs cel puțin interesant, fiind chiar ”pedepsit” disciplinar pe linie profesională și pe linie de partid, în anii 70, după ce a cumpărat o mașină și nu a menționat în actul de vânzare cumpărare prețul real. În 1976 era trimis în Pakistan pentru a ajuta la organizarea Poliției de acolo.

La Botoșani, ca șef al Miliției județene, a ajuns în 30 aprilie 1986 și a rămas până în 28 decembrie 1989. Pe 8 ianuarie 1990 era avansat la gradul de general maior, iar pe 17 ianuarie devenea adjunct al ministrului de Interne și șef al Statului Major al Ministerului de Interne. A mai ocupat numeroase funcții, iar în perioada 25 aprilie-23 iulie 1990 a fost șef al inspectoratului General al Poliției, fiind cel care a reprimat protestele din Piața Universității.

(Corneliu Diamandescu)

După evenimentele din iunie 1990, a fost numit secretar  de stat şi şef al Departamentului Poliţiei din  MI (23  iul.–24 sept. 1990); ataşat militar la Seul  (1992); consilier la Preşedinţia României (1996). A fost trecut în rezervă la 11 iulie 1997, cu  gradul de general de divizie care-i fusese acordat la 21 noiembrie 1996.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

Urmărește-ne și pe Google News