Botoşanii de altădată
Botoșănenii și Operațiunea 1111: Această experiență trebuie să ne îngrozească și să ne facă să luăm din vreme toate măsurile

A fost cea mai amplă acțiune de evacuare din istoria militară și civilă a României. A purtat numele de cod Operațiunea 1111 și a implicat întreaga suflare, de la șeful statului până la cel din urmă român.

S-au scurs 75 de ani de la cea mai complexă și mai amplă acțiune de evacuare din istoria militară și civilă a României, o acțiune ale cărei urmări sunt și astăzi vizibile. Le vedem în privirile adânci ale bătrânilor care mai trăiesc dorul de Bucovina natală, le simțim în mâna tremurândă a celor care socotesc înlăcrimații ani ai refugiului și își amintesc de drumurile lungi, de spaima și învălmășeala ce cuprinsese mii de oameni plecați în pribegie, neștiind dacă întoarcerea va mai fi vreodată posibilă.

 

Supraviețuitorii acelor vremuri sunt din ce în ce mai puțini astăzi. Dar și mai puțini sunt cei dispuși să îi asculte. Pentru că poveștile lor nu sunt despre victime sau învinși. Nici despre cât de greu le-a fost până aici. Poveștile lor sunt, mai presus de orice, despre ce a însemnat viața de dinainte de război și de refugiu. În România cu oameni liberi, curați la inimă și la chip.

 

Dar și cu amintirea cumplitului an 1940, când și-au văzut peste noapte pământul ocupat de ruși.

 

Anul 1940 a fost o lecție învățată de români. Astfel că, în toamna anului 1943, s-a pus la punct un plan pentru retragerea populației din calea uraganului sovietic. Iar creierul acestei operațiuni a fost nimeni altul decât Mareșalul Ion Antonescu.

 

”În 1940, deși furtuna se apropia cu pași gigantici de hotarele noastre, nu numai că nu s-au luat măsuri să evacuăm din Basarabia și Bucovina marile bogății românești și chiar armamentul, ba din contra, s-a dat ordin ca acestea să rămână pe loc și au fost pedepsiți chiar ofițerii care și-au evacuat familiile pentru ca apoi, 24 de ore mai târziu, oamenii aceștia să cadă pe mâinile rușilor, care i-au schingiuit. Această experiență trebuie să ne îngrozească și să ne facă să luăm din vreme toate măsurile pe care trebuie să le luăm și pe care datoria cea mai elementară ne impune să le luăm. Trebuie să ne pregătim pentru cele mai rele situațiuni”,

Mareșalul Ion Antonescu în ședința Consiliului de Miniștri din 22 septembrie 1943.

 

 

Operațiunea 1111, pregătită de Antonescu și ”predată” Colonelului Mosiu

 

Chiar dacă efectiv marele refugiu a fost declanșat în primăvara anului 1944, pregătirile aveau să înceapă la sfârșitul lunii septembrie 1943. Acțiunea avea să poarte numele de cod Operațiunea 1111, coordonată de Marele Stat Major Român printr-o structură special constituită în acest scop, și anume Organizația Colonel Mosiu (după numele Generalului Gheorghe Mosiu, căruia i s-a încredințat formațiunea de lucru).

 

Istoricul Sergiu Balanovici este autorul lucrării ”Operațiunea 1111. Evacuarea din Moldova, 1944” (Editura Axa 2005), una dintre puținele lucrări care tratează cu minuțiozitate refugiul din 1944.

 

”Ostilitățile apropiindu-se cu repeziciune de teritoriul național, autoritățile de atunci au prevăzut că în curând rușii vor intra în țară, astfel că și-au propus să salveze ceea ce se poate salva din eventualele teritorii care urmau în mod aproape inevitabil să fie transformate în teatru de război. S-a luat deci inițiativa evacuării zonelor aflate în pericol, și anume nordul Bucovinei, Basarabia și Moldova (cea din urmă până la linia Focșani, Nămoloasa, Brăila)”,

Sergiu Balanovici, istoric și muzeograf în cadrul Muzeului Județean Botoșani.

Așa începea cea mai amplă și mai complexă acțiune de evacuare efectuată vreodată în istoria noastră militară și civilă.

 

”De ce spun militară și civilă? Pentru că ea a fost coordonată de Marele Stat Major Român, dar au fost implicați în egală măsură și civilii. Au avut în vedere nu numai evacuarea unităților și formațiunilor militare, ci și administrația publică, instituții, arhive, obiective economice, valori”,

Sergiu Balanovici.

 

Desigur, adaugă istoricul, nu toată administrația putea fi evacuată, ci anumite elemente. Din comunitate, de asemenea, nu toată populația civilă pleca. Pentru evacuare s-au avut în vedere anumite categorii. De pildă liderii partidelor istorice, români care prin activitatea lor ar fi constituit obiectul represaliilor ocupantului, familiile ofițerilor. Plecarea se făcea în baza unor autorizații speciale.

 

Cei care urmau să fie evacuați plecau în sud-vestul țării, Oltenia și până în Banat. Nu întâmplător în aceste zone, adaugă Sergiu Balanovici. În primul rând pentru a nu încurca eventualele operațiuni militare.

 

Operația propriu-zisă a fost declanșată în martie 1944, când războiul s-a apropiat efectiv de hotare.

 

”Teritoriile ce urmau să fie supuse evacuările au fost codificate cu numele unor domnitori. Evacuarea s-a declanșat gradual, din nord către sudul Moldovei. Ultima etapă s-a consumat chiar înainte de 23 august 1944”,

Sergiu Balanovici.

 

 

Trei mărturii

 

Cum au trăit botoșănenii acele învolburate luni ale refugiului? Unii au lăsat mărturii, alții au dus cu ei în mormânt amarul acelor ani. Am ales pentru acest material trei mărturii. Învățătorul Viorel Grigore, profesorul Aurel Dorcu și Gheorghe Păvăleanu, fost deținut politic. Doar cel din urmă mai este astăzi în viață.

 

 

Dascălul coborât din Bucovina de Nord

 

Stabilit în Botoșani, vreme de decenii, învățătorul Viorel Grigore i-a învățat pe copiii botoșănenilor a scrie și a socoti. S-a născut în anul 1935 în Lunca, plasa Herta, pe atunci teritoriu românesc. Tatăl său era secretarul comunei. A plecat în refugiu în martie 1944, cu o căruță în care era arhiva primăriei din Lunca-Herta, până la destinația din localitatea Bărbulețu, județul Dâmbovița. La Brașov îi aștepta Regină Mamă.

 

"După trei zile de mers prin "Ungaria" (județul Trei Scaune și orașul Sfântu Gheorghe) în convoi, carele cu boi în față și căruțele cu cai în spate, și păziți de jandarmi unguri, am reajuns în România, la Brașov, unde am primit lapte cald și pâine de la Regina Mamă Elena și doamna Mareșal Maria Antonescu. Apoi, prin culoarul Rucăr-Bran, am ajuns în localitatea Bărbulețu chiar în sâmbăta Paștelui”, 

înv. Viorel Grigore

Și-a amintit până în apusul vieții cum, obișnuit la "mămuța" de la Lunca să bea mult lapte, s-a întors la Regina Mamă să mai ceară o cană.

 

"M-a recunoscut că am mai fost. M-am aplecat să îi sărut mâna și atunci m-a mângâiat pe cap",

înv. Viorel Grigore

 

A stat până în vara lui 1945 în Dâmbovița. În 1945 a revenit la Oroftiana, unde erau rudele mamei. A urmat mai târziu liceul la "Grigore Ghica" Dorohoi, iar până la sfârșitul vieții a fost învățător în Botoșani.

 

 

Profesorul Aurel Dorcu, drumul prin propria istorie

 

Mărturii despre refugiu ne-a lăsat și profesorul Aurel Dorcu, de la a cărui dispariție s-au împlinit la începutul acestei luni 10 ani. Fiu al unui subofițer concentrat în cadrul unității militare de infanterie din Botoșani, adolescentul Aurel Dorcu a plecat odată cu regimentul care tocmai fusese repartizat, tot în martie 1944, în satul Brastavățu, din fostul județ Romanați. 

 

„În toamna anului 1944, tatăl meu m-a înscris în clasa a VII-a de liceu în orașul Caracal. Nu găsea gazdă pentru mine nicăieri și, după o jumătate de zi de întrebat oamenii din piață, a fost îndrumat la o cârciumă apropiată. M-au primit într-o cameră, mult apropiată de sala cârciumii și cu dușumeaua spartă, încât noaptea acopeream găurile cu ghetele, să opresc șoarecii să vina în cameră”,

Profesorul Aurel Dorcu.

S-a întors acasă odată cu ceilalți botoșăneni, în 1945. Revenirea la Botoșani a fost dureroasă, printre dărâmături și amintiri strivite sub ocupația rusească. În toamna aceluiași an a reluat cursurile la Liceul Laurian, pentru ultima clasă.

 

 

”Ajutaţi oamenii aceştia evacuaţi ca şi cum aţi fi voi în locul lor!”

 

Mai mic cu doi ani decât Aurel Dorcu, pleca în refugiu tot în primăvara anului 1944 și Gheorghe Păvăleanu. Odată cu familiile de militari care, în mare parte, locuiau în zona unității militare din Botoșani. Își amintește și azi de anul în care toată Moldova pleca din calea rusului.

 

”Am fost în refugiu. Nu puteam să stau, când ştiam că vin tovarăşii”,

Gheorghe Păvăleanu.

 

Au fost duși în Oltenia. Tot la Brastavățu, judeţul Romanaţi. Între Caracal şi Corabia. Nu le era teamă, pentru că știau că vor da de oameni buni.

 

”Ion Antonescu a făcut ceva pentru România. El a spus la radio mereu: Ajutaţi oamenii aceştia evacuaţi ca şi cum aţi fi voi în locul lor! Greu găseşti un român care să fie cu românii. Nu știam ce fel de oameni sunt, dar trăind alături de ei am simțit că sunt buni cu noi”,

Gheorghe Păvăleanu și liniștea recunoștinței în glas.

 

În ziua plecării s-a îmbarcat într-un tren de marfă, în care au fost urcați și caii armatei. Îi plăceau nespus caii și nu l-a lăsat inima să îi trimită singuri în lume.

 

”Am mers așa până la Verești. Acolo ne-a tras pe linie moartă. Am stat mult și bine. A doua zi a venit un alt personal de la Botoșani, cu familiile militarilor. Am aflat unde sunt ai noștri, am urcat în tren și am căutat-o pe mama. Mi-am luat ranița și documentele și am mers în tren cu mama”.

Gheorghe Păvăleanu.

Cam o zi a stat trenul la Verești, iar tot drumul să fi fost în total de vreo două săptămâni.

 

”Ne trăgea mereu pe dreapta. La Pașcani am stat mai mult. Niște comuniști, puși probabil de cei de la Răsărit, au minat calea ferată. Aveau tot interesul să nu circule trenurile, ”veneau ai noștri!” doar. I-au prins patrulele germane, probabil i-au împușcat”,

povestește Gheorghe Păvăleanu o istorie care probabil astăzi pare un film niciodată posibil în realitate.

 

Au coborât la Vișina, în fostul județ Romanați. Au venit oamenii din sat, care aveau căruțe cu cai, cu boi, ca să transporte refugiații de la gară și până în sat. Totul era organizat, se știa bine unde trebuiau să ajungă refugiații din Botoșani, unde cei din Bucovina, unde cei din Basarabia.

 

Întoarcerea din refugiu a fost la fel, cu trenul. Drumul, chiar dacă războiul se terminase, a fost unul mai trist decât plecarea în refugiu. Acasă îi aștepta o altă lume.

 

”Ne-am întors tot cu trenul. Acasă era prăpăd. Când am intrat pe poartă… în spatele gardului era ca în cimitir, bălării. Mai întâi a fost umblătură până s-a golit casa, apoi au băgat în casă o rusoaică. A trebuit să cosim locul, încet-încet am intrat în normal, am mers la liceu. A început comunizarea, sufocarea. Noi eram obișnuiți cu altă viață. Dacă a început strictețea… Nu s-a gândit nimeni până unde vor ajunge. S-a ajuns că i-a împușcat pe cei vechi și au rămas cei noi, cu Ana Pauker în frunte…”, 

Gheorghe Păvăleanu.

 

În camera mare a casei rămăseseră tablourile de familie. Familie de militari.

 

”Toate tablourile militarilor erau ciuruite cu gloanțe, au tras în tablouri. Au ținut caii în casă... Am lăsat podul plin de grâne, am găsit pustiu”.

 

 

 

Ultimul primar necomunist al Botoșanilor

 

Avocat, scriitor, om politic, Ioan Missir a fost ultimul primar necomunist al Botoşanilor. A trăit doar 55 de ani. Ioan Missir, cel care avea să devină autorul cărţii "Fata Moartă", a urmat la Botoşani şcoala primară şi cursul secundar (Liceul "A.T.Laurian"). După bacalaureatul din 1909, beneficiază, prin Comunitatea Armeană din Botoşani, de o bursa şi se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, absolvind în 1913.

 

După licenţă este mobilizat (în campania din Bulgaria), decorat în 1913, iar până în 1916, la izbucnirea conflagraţiei mondiale, este concentrat de mai multe ori. Intră în Primul Război Mondial ca tânăr sublocotenent în Regimentul 8 Vânători Botoşani şi urcă treptele ierarhice militare până la gradul de căpitan. Revine de pe front în 1918 şi activează ca avocat în Baroul Botoşani. Simpatizează cu aspiraţiile politice ale lui Nicolae Iorga, fapt care îi înlesneşte şi drumul în politică.

 

Este mai întâi ajutor de primar (1919-1920), apoi de două ori primar (1931-1932 şi 1941-1944). Anul 1940 îl găseşte în postul de comandant al Gării Cernăuţi (în perioada ultimatumului sovietic, unde organizează trenurile pentru refugiaţi).

 

În 1944, la Botoşani, în calitate de primar, se preocupă cu mare grijă ca locuitorii târgului să părăsească în siguranţă oraşul. Pleacă ultimul în refugiu şi rămâne în istoria locală drept "ultimul primar necomunist al Botoşanilor".

 

 

Sfârșitul tragic al unui mareșal

 

Mareșalul Ion Antonescu avea să fie judecat, condamnat la moarte și executat în prima zi a verii lui 1946, la Jilava.

 

La proces, Ion Antonescu spunea: ”Era de datoria mea să evacuez în zone puse la adăpost tot ce reprezenta avutul de țară și să-l duc acolo ca să nu-l expui să fie prăpădit și luat de către adversar”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
MEMORIAL Enescu: Tovarășii au dărâmat și reconstruit casa, au pietruit drumul, dar nu au vrut să audă de parastas
În vreme ce Suceava şi Iaşi au construit teatre, săli de spectacole somptuoase, cinematografe, amfiteatre şi tot soiul de obiective menite să ridice calitatea vieţii şi nivelul de educaţie al cetăţenilor, botoşănenii au fost martori ai prăbuşirii.
MISTERUL ascuns din nordul Botoșanilor și cel mai mare proces din istoria României moderne, cu Titu Maiorescu avocat - GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu aproape două secole și continuă și astăzi, prin pașii turiștilor care calcă nedumeriți pe un tărâm ce pare să nu mai aparțină nimănui.
Cea mai VECHE biserică din Botoşani: A fost înzestrată cu moşii, heleşteie şi mori şi o impresionantă necropolă
Este o mărturie a istoriei şi una dintre cele mai importante edificii din judeţul Botoşani.
PRIMUL spital construit la Botoşani: Toţi pacienţii erau trataţi gratis, indiferent de naţionalitate
Cea de-a doua unitate medicală, înfiinţată mulţi ani mai târziu în Botoşani, a fost Spitalul I.Mavromati.
„Dare la semn” – PRIMA competiţie sportivă organizată la Botoşani, pe un poligon improvizat din bariera Suliţa
De când fac botoşănenii sport? Răspunsul îl găsim în documentele arhivelor din august 1868, când a început să se practice tirul sub îndrumarea militarilor.
Cea mai CUMPLITĂ epidemie care a îngenunchiat Botoşaniul: Mii de morţi în vara cu 51 de grade Celsius
Orașul Botoșani a suferit de-a lungul timpului crunt, însă puțini dintre contemporani cunosc episoadele în care orașul a sângerat efectiv și și-a jelit morții.
Prima „spiţărie” înfiinţaţă la Botoşani - Cea mai frumoasă şi solidă clădire din oraş
Cea dintâi farmacie din Botoşani, cunoscută sub numele de „şpiţărie”, a prins viaţă la finele secolului XVIII.
Fiul unui fost primar botoșănean asasinat politic: 5.000 de oameni au vrut să-l aducă la Botoșani
La Botoșani, în cartierul Bucovina există o alee cu numele tânărului ucis de comuniști. Era fiu de avocat iar tatăl său a fost pentru ceva timp primar interimar al orașului. Mai mult, a existat și o placă comemorativă în memoria sa care a fost… furată.
Oraşul Botoşani, „apanaj” al doamnelor Moldovei: Sume uriaşe de bani încasate de la botoşăneni pentru bunăstarea damelor
„Doamna Botoşaniului” încasa permanent sume uriaşe de bani fără să facă mai nimic pentru ţinutul în care îşi ducea existenţa.
Inima de odinioară a Botoşanilor – UNDE s-au înfiinţat şi CUM arătau primele pieţe ale oraşului
Fiind un centru comercial recunoscut cu secole în urmă, ca unul dintre cele mai puternice din Moldova, Botoşanii au avut locuri special amenajate în care să se vândă şi să se cumpere animale, produse industriale şi agricole. Acestea au fost pieţele şi iarmaroacele.
Străzile de odinioară ale Botoşanilor: Înghesuială la modernizarea drumurilor pline de gropi ale oraşului
Până pe la 1820 nu s-a acordat nicio atenţie străzilor oraşului, care au apărut fără nicio cât de mică idee de sistematizare, de modernizare. Înguste, întortocheate, pline de praf în timpul secetos, pline de gropi cu apă şi desfundate în timpul ploilor, dădeau oraşului un aspect neplăcut, fapt remarcat, nu o singură dată, de cei ce păşeau pentru prima dată în oraş.
ISTORIA Parcului „Mihai Eminescu”: Grădina publică cu taxă la începuturi, teren de sport şi cu un grădinar problemă
Botoşanii, oraşul patriarhal de altădată, a fost numit adesea, pe drept cuvânt, oraş al grădinilor. Când, în veacul trecut şi începutul celui actual, boierii şi-au construit frumoasele lor case, în special în partea de vest a oraşului, au avut grijă să-şi amenajeze minunate parcuri cu ajutorilor grădinarilor unguri, italieni şi germani.
PRIMUL hotel construit la Botoşani: Eminescu a dat o petrecere acolo şi s-a îndrăgostit de o blondă
Primele hoteluri  au apărut în peisajul botoşănean la jumătatea secolului trecut.Odată cu creşterea economică a oraşului, s-a simţit nevoia unor localuri cu camere mobilate care să fie închiriate, de obicei cu ziua, numeroşilor călători sosiţi la noi în oraş.
Primele cafenele din Botoşaniul de odinioară: Localul de pe Unirii unde tinerii aveau interzis
Cu câteva secole în urmă, cafenelele ce  se găsesc astăzi la tot pasul au pătruns prima dată în orașul moldav. Erau locurile unde se putea bea cafea, se jucau table, cărți și zaruri, se putea servi şi ceva dulce dar se și fuma tutun turcesc, iar oamenii stăteau ceasuri bune la discuții.
Începuturile presei la Botoşani: PRIMA publicație botoșăneană pusă sub semnul întrebării
Presa, despre care se spune că este a patra putere într-un stat democrat, are la Botoșani o vechime apreciabilă și o valoare deosebită prin numărul mare de reviste și ziare apărute în perioada anilor 1866-1944, mai precis de-a lungul a 82 ani de existență. 
LEGENDA Morii de la Ionăşeni: Au botoşănencele astea un fel al lor care te prinde în lanţ. Şi-apoi fac din tine ce vor...
Pe sub labirintul de nuci bătrâni, coborâm la Stăuceni. Urmând şoseaua peste dealuri se deschide drumul care duce la Ionăşeni. Legenda spune, că sub umbra pădurilor bătrâne, a fost o moară…
Legenda Dorohoiului: Bărbatul care a alergat toată viaţa după o…himeră
Legenda Dorohoiului, ca având un sâmbure de adevăr, este susţinută de afirmaţia anonimului autor al cronicii Huru, care numea Dorohoiul – Doroca.
Legenda Târgului Nou: UNDE a fost cel „dintâi port pe uscat” la Botoşani
Oamenii locului spun că ar fi fost chiar „capitala“ secretă a Moldovei acum 200 de ani.
Legenda Botoşaniului: Un copil sărac şi fără tată a dat numele oraşului 
Cea mai elocventă ilustrare a importanţei şi vechimii Botoşanilor, ca aşezare, o constituie complexul fortificat de cetăţi traco-getice de la marginea oraşului, datând din perioada premergătoare constituirii statului dac centralizat şi independent de sub conducerea lui Burebista.
Doi fraţi orfani din Botoşani, care au impresionat un neam întreg, ARŞI DE VII în flăcări 
La marginea unui sat din Botoşani, pe un deal de unde se lua pământ pentru lipitul caselor, sătenii au dat peste  nişte rămăşiţe.
Mama cu părinţii şi fraţii ei au fost ajunşi din urmă de ruşi şi întorşi înapoi în satul lor, mama cu un unchi şi un văr de al ei au fost ridicaţi de ruşi în 24.08.1944 şi duşi în lagărul de muncă de la Onega în ziua în care mama împlinea 20 de ani. Doar ea a reuşit să fugă şi să revină în sat cu ajutorul unor basarabeni. Părinţii şi fraţii ei erau interogaţi unde e mama, au ţinut-o că nu s-a întors în sat de când au luat-o ruşii. În decembrie 44 părinţii şi fraţii ei au fost azvârliţi în câmp, casa şi bunurile le-au fost confiscate. Pe 25.12.44 au trecut-o pe mama în România cu ajutorul a doi oameni din fostul grup al lui Coroi. Astfel mama a scăpat de urgia rusească dar nu şi de cea românească, în 47 i s-au luat banii, în 80 casa şi pământul pe care nu l-a mai căpătat înapoi, ne-am cumpărat un apartament, bolşevicii din primărie au avut grijă să ne simțim bine în noua locuinţă, din blocul cu apartamente proprietate privată au sistat vânzarea de locuințe pe scara unde aveam apartamentul, jegurile comuniste şi-au plasat neamurile. Indivizi care mai de care mai primitivi şi bolnavi mintal, unii chiar nebuni de-a binelea cum e cel de deasupra mea care în acest moment mă gazează cu fum de ţigară şi alte substanţe prin nişte orificii practicate în tavan deasupra pereţilor despărţitori astfel că fumul iese prin fisurile din pereţi, deşi i-am ameninţat cu procuratura el mai al dracului mă gazează. Asta e românia, ăştia sunt creștinii ortodocși, e vreo deosebire între ei şi ruşi? Daţi-le mitraliera şi o să vedeţi că nu.
26 septembrie 2019, 22:56
Am plecat din Balti !Ilie Mihaescu (fost redactor şef al revistei Tehnium)"Vin rusii!Acesta era zvonul care invaluise mintile locuitorilor din Basarabia la inceputul lui iunie 1940. Spaima, spaima generala. Multi dintre functionarii de stat si-au cerut transferul in vechiul regat, iar in majoritatea caselor bagajele erau facute.Zarva si aglomerarea mijloacelor de transport pe calea ferata, au ajuns si la primul-ministru de pe atunci, Gheorghe Tatarascu. Acesta dispune suspendarea transferurilor din Basarabia in alte parti ale tarii si interzice acordarea de vagoane pentru trasnportul bagajelor mari, iar la trenurile de calatori dispune o limita de 158 kg pentru fiecare persoana.Ingrijorat de zvonurile care se vânturau, unchiul meu Dr Dumitru Mihaescu, pe atunci medic legist al judetului Balti, ia drumul Bucurestiului si se prezinta la secretarul general al Ministerului de Justitie, caruia ii relateaza ingrijorarea din Basarabia."Domnul doctor, cele relatate de dumneavoastra ma deranjeaza. Cum se poate sa stiti ca rusii intentioneaza sa ocupe Basarabia, iar noi sa nu stim nimic despre aceasta? Vedeti-va de treaba! Este exclus ca rusii sa gândeasca asa ceva. Duceti-va acasa si stati linistiti, iar daca, prin absurd, va fi ceva, vom avea noi grja pentru a va anunta din timp."La numai trei zile dupa aceasta intrevedere cu secretarul general al Ministerului de Justitie rusii au adresat Guvernului român ultimatumul pentru cedarea Basarabiei. Desi pactul Ribbentrop-Motolov fusese semnat inca din 23 august 1939, guvernantii României habar nu aveau.Ultimatumul rusilor a cutremurat intreaga fiinta româneasca din Basarabia. Din acea clipa, au inceput sa se scrie noi pagini de istorie indoliata a partii rupte din trupul României, inchegata doar de c�teva decenii in hotarele firesti si strabune.Ma gaseam, in acel timp in satul Macareuca din judetul Soroca, impreuna cu varul meu Titel. Macareuca, un sat neaos rom�nesc, cu vreo 300 de familii care nu stiau sa graiasca dec�t rom�neste, plasat intre Cotova, un sat de ruteni si Zgurita, t�rg cu o populatie majoritar evreiasca - filorusa, iar in jurul acesteia o puzderie de sate rom�nesti: Zgura, Nicoresti, Popesti, etc. Locuitorii din Macareuca erau pravoslavnici, harnici si gospodari, extrem de comunicativi. Se simtea in intreaga atmosfera a satului o nota de bunatate, de românism, pe care boierul Macarov posibil, o ruda a marelui scriitor Alecu Russo o imprimase.Spre seara zilei de 28 iulie 1940, dupa o ploaie cumplita, gazdele au pornit aparatul de radio, iar in acea clipa un comunicat senzational: "Atentiune, atentiune! Basarabia a fost cedata Uniunii Sovietice si, potrivit ultimatumului dat, retragerea institutiilor si a partii din populatie care doreste, se va putea face in termen de 4 zile, dupa care trupele rusesti vor intra in Basarabia! Atentiune, atentiune!..." Acest comunicat venit de la Radio Rom�nia poate mai putin exact reprodus aici, dar care in esenta exprima aceasta idee infernala, se relua la intervale foarte scurte, astfel inc�t intreaga populatie din Basarabia, ca si intreaga Rom�nie sa poata fi informata.Toti cei de fata devenisera niste stane de piatra. Le era imposibil sa mai g�ndeasca, sa scoata o vorba. S-a propus o plecare imediata spre Rom�nia g�ndindu-se ca p�na la prima gara spre Balti, gara Drochia de pe linia Cernauti - Balti, erau aproape 20 km pe care trebuia sa-i parcurgem cu trasura.S-au str�ns in graba c�teva lucrurui de imbracaminte si spre miezul noptii, dupa ce ne-am stors intreaga rabdare, nerabdarea ne inghioldea sa plecam. Se hotar�se ca primul esalon sa plece imediat, iar in zorii zilei, un al doilea sa ne ajunga din urma cu toate lucrurile absolut necesare pe care putea sa le mai adune. Rusii au intrat in Macareuca, iar esalonul al doilea nu a avut parte sa mai plece, ram�n�nd prada cotropitorilor.Catre ora 4 dimineata, am ajuns la gara Drochia, unde la putina vreme dupa sosire, am avut marele noroc sa prindem automotorul Cernauti-Balti care, nevoit de situatia grava din Cernauti, a pornit in cursa cu 3-4 ore in avans. Era unica legatura cu orasul Balti, de care mai puteam profita.Dupa câteva ceasuri intram in gara mare Balti. Pe peronul garii, o agitatie ca niciodata. Oameni care se incurcau intre ei, cu bagaje sau fara, politisti, jandarmi cu baioneta la arma.Pâna si vremea se cernise. O dimineata mohorâta, intunecata."http://www.emil.matei.ro/mihaescu5.php
26 septembrie 2019, 22:32
kurtmann.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu aveam la cine să merg și vorbeam singur. Chiar dacă solicitările noastre erau pertinente, corecte, legale și nu numai, le făceam doar pentru municipiului Botoșani și în numele locuitorilor municipiului Botoșani. La î ...
fashiondays.ro
starshiners.ro%20
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7786 lei
USD
Dolarul SUA
4.2746 lei
CHF
Francul elveţian
4.3448 lei
GBP
Lira sterlină
5.7198 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8968 lei
XAU
Gramul de aur
202.1797 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2478 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4527 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9562 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2491 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1873 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6394 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.