La deschiderea oficială a cinematografului botoșănean, la Botoșani ajungea actorul Colea Răutu, dar și regizorul filmului ales pentru inaugurarea edificiului cultural.
Cinematograful "Unirea" a fost inaugurat în data de 29 octombrie 1973, la ora 18.00, iar filmul proiectat a fost "Despre o anume fericire", în regia lui Mihai Constantinescu, scenariul Constantin Chiriță și Andrei Blaier.
Filmul care deschidea oficial cinematograful botoșănean era o producție a Casei de filme Nr. 5 și dezvolta un fir epic al romanului "Pasiuni", de Constantin Chiriță.
În distribuție: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Colea Răutu, Tamara Crețulescu, Mihai Pălădescu, Andrei Codancea, George Oancea.
La premiera filmului au participat regizorul Mihai Constantinescu, actorul Colea Răutu, dar și Cornel Cristian, producător delegat.
”E o cinste pentru mine ca ”Despre o anume fericire” să inaugureze acest edificiu de cultură care este cinematograful Unirea. Nu mă așteptam ca filmul să se bucure de o asemenea prețuire. Mulțumesc celor care mi-au acordat această cinste...”, mărturisea regizorul Mihai Constantinescu imediat după premiera de la Botoșani.
Noul obiectiv cultural dispune de o dotare modernă, având aer condiționat, încălzire centrală, ecran cinemascop transsonor și aparte de proiecție de ultimul tip, scria presa vremii.
”1973 -2023 - 50 ani Cinema Unirea Botoșani. Cine își mai aduce aminte? Cine a participat la eveniment?”, este provocarea cu care vin astăzi reprezentanții cinematografului.
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM: S-au dat amenzi uriașe
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024