Acasă > Stiri Botosani > 120 de activitate a ambulanței la Botoșani, o firmă puternică a făcut o donație importantă 

120 de activitate a ambulanței la Botoșani, o firmă puternică a făcut o donație importantă 

ambulanta botosani

Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani marchează, în acest an, împlinirea a 120 de ani de la înființarea serviciului de ambulanță în România, moment pe care îl dedică atât generațiilor de profesioniști care au contribuit la dezvoltarea sistemului de asistență medicală de urgență, cât și partenerilor care sprijină activitatea instituției.

 

Cu această ocazie, reprezentanții Ambulanței Botoșani au transmis mulțumiri companiei Electroalfa, prin Fundația Alfa Suflet și Energie, pentru achiziționarea unui turbojet profesional destinat procesului de curățenie și dezinfecție a ambulanțelor.

 

Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, echipamentul reduce timpul necesar igienizării autospecialelor, contribuie la menținerea unor standarde ridicate de dezinfecție și oferă un mediu mai sigur atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

 

Reprezentanții instituției au apreciat implicarea Fundației Alfa Suflet și Energie în proiectele dedicate comunității și sprijinul acordat pentru îmbunătățirea serviciilor medicale de urgență.

 

Totodată, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a transmis felicitări companiei Electroalfa, care aniversează 35 de ani de activitate, urându-i succes în continuarea proiectelor dedicate dezvoltării comunității și responsabilității sociale.