Fenomenul drogurilor pare să existe în continuare la nivelul județului Botoșani. Ce-i drept, în statistici cazurile sunt mai puține.
Iar un caz recent s-a petrecut sâmbătă, 13 iulie 2019, în municipiul reședință de județ. La ceas de seară, un tânăr care conducea un autoturism pe strada Sucevei a fost oprit de polițiști și jandarmi în dreptul benzinăriei OMV, vizavi de hipermarketul Carrefour.
Potrivit martorilor, șoferul se mai afla în mașină cu încă două fete. Asupra tânărului, oamenii legii ar fi găsit substanțe interzise.
Jandarmii au fost cei care l-au legitimat, iar cazul a fost direcționat către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate. Ca atare, s-a declanșat o anchetă în acest sens, motiv pentru care nu au putut fi dezvăluite mai multe detalii despre caz.
Cert este că la nivelul județului Botoșani trendul ar fi ușor în scădere în ceea ce privește consumul de etnobotanice. În anul 2017 s-au înregistrat 70 de cazuri, iar în anul 2018, 65 de cazuri.
Tot în anul 2018 s-au înregistrat pentru prima dată intoxicații la droguri de mare risc. Este vorba de patru persoane care au consumat heroină.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024