Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) scoate din nou la concurs 36 de posturi de directori generali în casele județene de sănătate, incusiv la cea de la Botoșani.
Potrivit CNAS, este vorba de posturile de directori generali din județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, plus Casa de Asigurări a Municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 4 iunie, la ora 14.30.
Proba scrisă va avea loc în data de 16 iunie 2021, ora 10:00.
La ultimul concurs organizat de CNAS au fost ocupate posturile vacante doar la casele de asigurări de sănătate din județele Maramureș, Iași, Cluj, Tulcea și Bistrița Năsăud.
Dintre cei 60 de candidați care și-au depus dosarele, în urma verificării criteriilor de participare au fost admiși pentru susținerea probei scrise un număr de 54 de candidați.
Pentru susținerea probei scrise, doar 33 de candidați s-au prezentat, în data de 6 mai, în Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgență. Proba de interviu a fost susținută de către cei cinci candidați care au promovat proba scrisă, în data de 12 mai, la sediul CNAS.
În urma susținerii probei de interviu, toți cei cinci candidați au promovat examenul.
Pentru funcția de director la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani s-au înscris la precedentul concurs trei persoane. Pe surse ar fi fost vorba de liberalele Mirela Saucă și Cristina Bahrin și de Veronica Andronachi, actual director economic la CAS. Toate aspirantele au fost respinse.
Două dintre ele au depus contestații, însă nici în urma acestora nu au obținut notă de trecere la proba scrisă pentru a se califica la interviu. Identitatea candidaților nu a fost dezvăluită de CNAS.
Între timp, Carmen Nicolau s-a pensionat și a fost numit un director adjunct.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024