Întrunit săptămâna trecută la Stațiunea de Cercetare Popăuți, Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani a aprobat încheierea unui protocol de colaborare cu Dreapta Liberală (DL).
Este vorba de formațiunea condusă la nivel central de milionarul Viorel Cataramă și în care botoșăneanul Dumitru Bălan este prim-vicepreședinte.
Dreapta Liberală nu a participat la alegerile parlamentare din 2020, însuși liderul său, Viorel Cataramă, candidând din partea Pro România.
DL nu are consilieri județeni și nici municipali la Botoșani ori Dorohoi astfel încât din punct de vedere strict politic ajutorul pe care DL îl poate acorda PNL este unul cu semnul întrebării.
Dincolo de ceea ce se stipulează în amintitul document, mai importante par a fi business-urile dezvoltate de liderul DL.
Acesta conduce SC Microbuzul SRL, compania de transport public local, care poate reprezenta prin zecile de mașini aflate zilnic pe traseu și un important vehicul electoral.
De asemenea, familia Bălan este din 2018 și proprietara Tele M, care după ce Somax TV și-a încetat emisia în luna septembrie, a rămas singurul post de televiziune din Botoșani astfel încât unii politicieni o pot considera o miză electorală importantă.
PNL și Dreapta Liberală au fost aproape de o colaborare și la alegerile locale de anul trecut. Cu toate că în proiectul de listă pentru Consiliul Județean reprezentanta DL ocupa o poziție eligibilă, cele două părți nu s-au mai înțeles și nu au mai candidat împreună.
De-a lungul timpului, când PNL s-a aflat la guvernare și a trebuit să stabilească ocupanții funcțiilor de prefect și subprefect, printre cei care au intrat în cursă s-a aflat și Dumitru Bălan.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024