Controlul a fost făcut la primele ore ale dimineții de sâmbătă, 17 iulie 2021.
În data de 17 iulie 2021, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe Drumul Județean DJ 292 , în localitatea Petricani, un atelaj hipo, condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Vorniceni.
În urma verificărilor efectuate, în atelaj a fost identificată cantitatea de 76 de kg de pește, pentru care bărbatul nu deținea documente legale de proveniență.
Din cercetări a rezultat faptul ca bărbatul, în timpul nopții, ar fi amplasat plase monofilament într-un iaz din localitatea Hănești, iar, ulterior, le-a scos din iaz împreună cu peștii prinși în acestea.
Întreaga cantitate de pește a fost confiscată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de deținere și transport, fără documente legale a peștelui, deținerea sau folosirea la pescuit, de către persoanele neautorizate, a năvoadelor sau a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și furt calificat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024