Începând cu data de 7 ianuarie 2019, 29 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni execută un stagiu de practică cu durata de patru luni la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Elevii jandarmi aflați în practică în această perioadă au fost admiși în urma sesiunii de examene din luna noiembrie 2018, când 92 de tineri botoșăneni și-au încercat șansele în vederea urmării unei cariere de jandarm. Pentru aplicarea adecvată şi valorificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite la orele de curs, elevii au fost repartizaţi să desfăşoare activităţi specifice în două etape distincte, până pe data de 10 mai.
Prima etapă, cu durata de 59 de zile lucrătoare, va fi executată în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică, iar cea de-a două etapă, de 21 de zile lucrătoare, va fi executată la structurile de pază şi protecţie instituţională.
Inspectoratul răspunde de buna organizare şi executare a stagiului de practică de către elevi, fiecare dintre aceştia având numit un tutore profesional cu experienţă, care îndrumă şi verifică elevul tutelat în îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor primite, iar la terminarea stagiului de practică întocmeşte raportul final cu privire la activitatea de integrare socioprofesională/practică a acestuia.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024