O ședință maraton de Consiliu Local a început în urmă cu puține minute. Cum pe ordinea de zi sunt peste 60 de proiecte de hotărâri, la partea de interpelări s-a înscris un singur consilier.
Iulian Blaga a vrut să vorbească în plen și a atins subiectul cel mai stringent de la Botoșani, fie că este vorba de vară sau iarnă.
Societatea Urban Serv SA.
”Sper ca aceste probleme să nu afecteze activitatea Urban Serv, nemulțumirea cetățenilor este foarte mare ținând cânt că în prima zi în care a nins nimeni nu s-a ocupat de deszăpezire. Constat cu plăcere că totuși ulterior, angajați ai Urban Serv au început să deszăpezească intersecțiile, chiar până la borduri, un lucru care ar trebui să fie generalizat și în celelalte intersecții”,
Iulian Blaga, consilier local PNL
Intervenția pe partea de deszăpezire nu este singura cu reclamații din partea botoșănenilor. Nici vara lucrurile nu sunt tocmai în regulă.
„La fel, am niște plângeri din partea unor cetățeni, am mers la fața locului la asociația nr. 25 și nu numai, am văzut tot orașul. La locurile de colectare a gunoiului, vă spun cu toată sinceritatea, la anumite momente din săptămână locurile arată deplorabil. Vin cu solicitarea foarte clară adresată conducerii Urban Serv de a debloca situația în care se află orașul”,
Iulian Blaga, consilier local PNL
Consilierul local a mai propus ca la fiecare loc de colectare să fie afișate ora și ziua de colectare pentru ca fiecare cetățean să știe când se ridică gunoiul din cartierul în care locuiește.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
O nouă alertă: COD PORTOCALIU în șapte localități, botoșănenii avertizați prin RO – ALERT
Oana Sava
May 06, 2024
COD GALBEN de ploi, grindină și vânt - LOCALITĂȚILE vizate
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024