Probabil că ar trebui să existe o serie de reglementări legislative prin care astfel de firme de construcții care își bat joc de lucrările pentru care tot ele au licitat, să fie pedepsite.
Este și cazul unei firme din Cluj care a obținut unul dintre numeroasele proiecte pentru extinderea rețelei de apă și canaizare, pe fonduri europene, la Nova Apaserv.
Această companie avea de executat o serie de intervenții în centrul orașului, lucrări care nu erau extrem de complexe.
”În spatele Casei Cărții, în zonă ultracentrală din municipiul Botoșani, de peste doi ani de zile sunt niște lucrări foarte întârziate de către firma TIM Cluj. Nu sunt niște lucrări cu un grad de complexitate mare, sunt niște lucrări simple, este pur și simplu o conductă de apă și două cămine. Cu toate acestea constructorul din Cluj are o întârziere de peste doi ani de zile și zece avize de spargere nerespectate”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Abia vara aceasta după o serie de discuții și o vizită a unui director de la Ministerul Dezvoltării Regionale la Botoșani, oamenii care locuiesc lângă Piața Centrală au primit asigurări că zona lor se va repara.
”Într-un final, după lungi discuții și ședințe, s-au apucat de lucru și urmează ca în câteva zile să termine de asfaltat partea unde au intervenit dlor, le mai rămâne doar un cămin care se va termina în două săptămâni”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Printre altele, directorul de la București le-a reproșat șefilor de la Botoșani că nu are reziliat contractele cu constructorii care nu și-au respectat termenele și pur și simplu le-au permis să tergiverseze lucrările.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024