Două zile de sărbătoare cu manifestări diverse, la care participă elevi și foști elevi, profesori și foști profesori ai instituției de învățământ.
Joi și vineri, Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” din Botoșani va purta straie de sărbătoare în cinstea împlinirii a 100 de ani de învățământ pedagogic pe meleaguri botoșănene.
La manifestările dedicate Centenarului, unde sunt așteptați să sosească foști dascăli și absolvenți ai Liceului, sunt invitați și părinți, profesori și elevi. Cu ocazia acestui moment – unic într-un secol, la propriu, nu la figurat! – cadre didactice, absolvenți și elevi au transmis mesaje emoționante, inițiativa aparținând Consiliului Școlar al Elevilor.
În cele două zile care vor marca împlinirea unui veac de învățământ pedagogic la Botoșani se vor desfășura activități diverse.
Festivitatea de deschidere va avea loc joi, 3 octombrie, în sala Mihai Eminescu – Rapsodia, în cadrul căreia va avea loc și un program artistic. De asemenea, se vor organiza ore speciale de dirigenție sub genericul ”Ștafeta generațiilor”, cu teme precum: ”Părinții de azi, copiii de altădată”, ”Dialog între generații”, ”Împreună călătorim, descoperim, învățăm”, ”Talente și pasiuni de la mic la mare”. Tot joi va avea loc lansarea simpozionului Centenarului.
Vineri, 4 octombrie, va avea loc o masă rotundă cu foști și actuali profesori și elevi. ContinuĂ, de asemenea, orele speciale de dirigenție ”Ștafeta generațiilor”. La ora 14.00 este anunțată Festivitatea de închidere, prilej cu care va avea loc plantare de pomi, lansarea steagului liceului și lansarea a 100 de baloane.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024