Un şofer a fost oprit azi-noapte de un echipaj de poliţie după ce a pătruns cum a ştiut el mai bine într-o intersecţie din municipiu.
În noaptea de 17 spre 18 iulie 2017, în jurul orei 00.15, A. M. de 41 de ani, din comuna Băluşeni, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Botoșani, fiind oprit în trafic de poliţişti, după ce a pătruns într-o intersecţie, fără a respecta semnificaţia indicatorului „OPRIRE”.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,71 mg/l alcool în aerul expirat; ulterior, a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot luni în jurul orei 18.00, a fost oprit în trafic, pe DJ 292, în localitatea Petricani, un autoturism condus de C. D. de 35 de ani, din localitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilostest, rezultând o concentraţie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i s-au recoltat la probe biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024