Fiica șoferului a fost transportată la spital, după ce a fost rănită în accidentul produs de tatăl său.
În cursul zilei de duminică, la ora 14.20, un bărbat de 48 ani, din comuna Frumușica, județul Botoșani, conducea autoturismul pe DN 17, în județul Suceava, pe sectorul de drum Ilișești către Păltinoasa.
Într-o curbă la stânga, mașina a părăsit partea carosabilă și a acroșat parapetul metalic de protecție.
Șoferul a anunțat evenimentul prin apel de urgență 112. Întrucât a anunțat că nu există victime, botoșăneanul a fost îndrumat să se prezinte la Postul de Poliție Ilișești, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Ulterior însă, fiica sa, pasageră în autoturism, a acuzat dureri și s-a solicitat prezența unui echipaj medical. Aceasta a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale, suferind leziuni ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au prelevat probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024