În ședința de Guvern care este în plină desfășurare la acest moment, județul Botoșani a fost dat ca exemplu de bune practici, pe lângă altele din țară, în contextul deschiderii noului an școlar.
Nu există unități de învățământ pe scenariu roșu și sunt doar 26 de școli care l-au anunțat pe cel galben.
Din cei peste 6.000 de profesori botoșăneni, majoritatea sunt deja la ore sau urmează în cursul după amiezii.
Cu trei excepții. Trei cadre didactice se află în izolare după ce persoane din familie au fost depistate cu COVID.
„Din cauza membrilor din familie depistați pozitiv din diferite motive. Și atunci sunt izolate două săptămâni”,
Ada Macovei, inspector școlar general adjunct
Cele trei cadre didactice vor fi testate înainte de revenirea la cursuri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024