Incidentul a avut loc în urmă cu puțin timp.
Un botoșănean de 63 ani a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului după ce a încercat să stingă flăcările care i-au cuprins partea din față a autoturismului proprietate personală.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, în spatele unui bloc din comuna Răchiți. Bărbatul a povestit că intenționa să izoleze acoperișul blocului în care locuia cu un arzător manual cu butelie. În momentul în care a probat cu flacără arzătorul în fața garajului, furtunul a luat foc și a aprins materialele combustibile din partea din față a mașinii, care era parcată în apropiere.
A încercat să stingă incendiul cu ajutorul unor sticle cu apă, dar efortul lui a fost zadarnic, motiv pentru care a sunat după ajutor.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoşani, dar și unul aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani. În timp ce echipajul medical îi acorda îngrijiri medicale, pompierii au stins incendiul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024