Ziua de vineri a fost una cu intervenții speciale la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. După ce au salvat o vită, pompierii au avut o nouă misiune contracronometru.
Pe seară, pompierii din Flămânzi au fost alertați în legătură cu doi câini care au căzut într-o fântână adâncă de circa cinci metri.
Întâmplarea s-a petrecut în curtea unei gospodării din satul Stănești, comuna Lunca, iar cei care au alertat forțele de intervenție au fost tocmai proprietarii patrupedelor.
Cu ajutorul echipamentelor și accesoriilor specifice unor astfel de intervenții, unul dintre pompieri a coborât în fântână și a reușit să îi aducă teferi la suprafață.
Misiunea a fost îngreunată de diametrul redus al fântânii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024