O unitate publică din Botoșani are un nou director.
Mai exact este vorba despre Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) unde începând de astăzi a fost numit un al doilea director adjunct.
Este vorba despre Elena Lăzăruc, sora fostului președinte al Consiliului Județean, Constantin Conțac. Elena Lăzăruc a mai fost director în trecut, pentru o scurtă perioadă de timp, însă la Direcția Agricolă.
Mutări s-au operat și în fruntea instituției, funcția de director general fiind preluată, pe perioadă determinată, de tânărul Bogdan Cîmpanu.
„Sunt numit în această funcție începând cu data de 4 iulie 2017. Exercit cu caracter temporar această funcție până la revenirea titularului postului, Liviu Stelian Zaharia”,
Bogdan Cîmpanu, director temporar APIA
Liviu Zaharia a fost trimis în judecată de procurorii DNA și nu poate reveni pe funcție decât după terminarea procesului și dacă sentința va arăta că este nevinovat de acuzațiile care i se aduc.
Până ce postul nu se vacantează definitiv, nu se poate organiza un concurs.
Bogdan Câmpanu a mărturisit că nu face politică și nici nu face parte din vreun partid politic.
Și-a propus să mulțumească în cât mai mare măsură pe cei care doresc și accesează fonduri europene și, de asemenea să creeze un colectiv cât mai unit.
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024