Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a fost săltat de oamenii legii în cursul zilei de luni şi arestat.
Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Botoșani au identificat pe raza satului Ipotești, comuna Mihai Eminescu, un tânăr de 25 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Botoșani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cel în cauză a fost condamnat să execute o pedeapsă de 1 an și 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Tânărul a fost condus la Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024