Senatorul Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani, solicită Guvernului României să precizeze în mod oficial efectele concrete ale creşterii economice în nivelul de trai al românilor.
În acest sens, parlamentarul liberal s-a adresat printr-o întrebare ministrului Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.
„Primul ministru Mihai Tudose a afirmat recent că România a înregistrat o creştere economică de 8,8% în trimestrul al treilea din acest an, faţă de acelaşi interval al anului trecut. Premierul a mai spus că la nivelul acestui an se aşteaptă o creştere economică mai mare cu şase procente decât anul trecut”,
a explicat, în documentul trimis conducerii MFP, senatorul botoşănean.
Acesta a mai adăugat că indicii de creştere economică prezentaţi de Executiv nu sunt în directă proporţionalitate cu calitatea vieţii românilor.
În concluzie, Costel Şoptică i-a cerut ministrului de Finanţe să prezinte răspuns la următoarele întrebări:
1. În ce a constat politica guvernului pentru a atinge creşterea economică din acest an?
2. Ce s-a realizat în acest an la capitolul investiţii şi crearea locurilor de muncă, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Botoşani?
3. Ce sumă va fi alocată anul viitor pentru infrastructură, comparativ cu anul în curs?
4. Care sunt investiţiile derulate în 2017 în judeţul Botoşani din bani guvernamentali?
5. Care sunt efectele creşterii economice resimţite concret în nivelul de trai al românilor?
„Aceste cifre mult trâmbiţate de guvernanţi sunt însă în concordanţă flagrantă cu nivelul de trai al marii majorităţi a românilor. Populaţia se confruntă în această perioadă cu numeroase dificultăţi financiare, legate de creşterea preţurilor alimentelor de bază, a carburanţilor, a exploziei cursului euro şi a majorării ratelor bancare în lei, prin creşterea nejustificată a ROBOR. În aceste condiţii, vreau să văd cum răspunde Guvernul întrebărilor formulate, respectiv în ce mod resimt românii creşterea economică bazată aproape exclusiv pe consum şi importuri”,
a declarat senatorul PNL.
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024