Preşedintele PSD Botoşani Gheorghe Marcu a fost unul dintre cei mai grăbiţi votanţi. La ora 9:00, împreună cu soţia sa Luminiţa el şi-a exercitat dreptul constituţional la o secţie de la Colegiul Naţional AT Laurian. Secţia era pustie, cei doi membri ai familiei senatorului fiind singurii care votau la acea oră. „Este un vot bun, devreme, cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, iar votul devreme este un vot bun. Am votat pentru un preşedinte responsabil, care va asigura acea stare de normalitate, stabilitate şi consens naţional”, a declarat la ieşirea de la urne liderul social-democrat. Şi în primul tur acesta a fost printre primii botoşăneni arondaţi la respectiva secţie care a votat.
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024