Ridicarea restricțiilor de circulație a readus la Botoșani apariția accidentelor rutiere. Ultimul a avut loc chiar miercuri după-amiază.
S-a întâmplat pe strada Nicolae Iorga, acolo unde conducătorul auto al unui BMW a pierdut controlul asupra mașinii, a părăsit banda sa de mers și s-a urcat pe trotuar.
Acolo a lovit violent un stâlp de iluminat public pe care l-a și rupt.
Primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului au arătat că automobilul se deplasa cu vitează mărită și că evenimentul rutier a fost favorizat de carosabilul umed.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind cineva rănit.
În schimb, BMW-ul este serios avariat, oprindu-se de altfel într-un gard.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024