Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și candidatul socialist la conducerea Comisiei Europene, propune introducerea unui salariu minim în statele membre UE, indiferent de țara în care se află lucrătorii.
Alegerile europarlamentare 2019 aduc veşti bune pentru români. Potrivit propunerii lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, salariu minim va crește la 3000 de lei: „Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”
”Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv”, a spus olandezul în cadrul unei dezbateri. „Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”, a mai adăugat el.
Timmermans este conștient că angajații din Europa de Est sunt plătiți mult mai puțin decât cei din Occident, deși costul vieții ”nu este atât de diferit”.
Diferențele de salarii între statele Uniunii Europene sunt izbitoare. În acest moment, din 28 de state membre ale Uniunii Europene, un număr de 22 au salarii minime introduse. Acestea pornesc de la 235 de euro în Bulgaria la 2.017 euro în Luxemburg.
În România, salariul minim brut este de 2.080 lei, ceea ce înseamnă 1.265 lei în mână. Acesta este echivalent cu 266 euro pe lună. Germania a introdus salariul minim de 1.557 euro pe lună, echivalentul a 9,19 euro pe oră, abia în anul 2015. Media veniturilor este de 3.771 euro pe lună, în Germania, potrivit Olt-alert.
Printre măsurile propuse de Timmermans se numără și instaurarea accesului generalizat pentru orice cetăţean european la serviciile de sănătate sau impozitarea cu aproximativ 18% a marilor corporaţii în funcţie de beneficiile realizate în cadrul UE.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024