Scandal, consum de băuturi alcoolice sau adresare de injurii sunt câteva dintre abaterile constatate.
În acest weekend, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani a intensificat misiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, efectivele angrenate aplicând 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.
Sancțiunile au vizat în special încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, dar au fost constatate și situații de nerespectare a măsurilor sanitare instituite în această perioadă, precum și fapte de încălcare a legislației privind pescuitul și acvacultura, în cadrul acțiunilor executate în habitatele naturale pentru combaterea braconajului piscicol.
Dintre faptele de natură contravențională, de natură a afecta siguranța cetățenilor, cel mai des constatate au fost tulburarea ordinii și liniștii publice, provocarea și participarea la scandal, adresarea de injurii, precum și consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024