S-a întâmplat după o furtună puternică. Doi pui de barză au murit electrocutați, însă alți doi au supraviețuit, aceștia fiind salvați.
Medicii veterinari de la Clinica TrioVet, din municipiul Botoșani, sunt de câțiva ani îngerii salvatori ai necuvântătoarelor, intervențiile lor având un impact puternic datorită dăruirii și promptitudinii cu care intervin în situații foarte dificile.
”De fiecare data când am avut posibilitatea am întins o mâna de ajutor tuturor ființelor in nevoie”, spun medicii veterinari.
Un apel a venit, miercuri, de la Stroiești. Acolo unde medicii veterinari, alături de Poliția Animalelor, s-au deplasat urgent.
”Din cauza furtunii de miercuri seara, un cuib de barză a fost distrus , în cădere doi pui au fost electrocutați, iar doi răniți ușor, însă au supraviețuit. Ne-am deplasat până în satul Stroiești, le-am preluat și acordat primele îngrijiri medicale”,
medicii de la Clinica TrioVet
Următoarele zile au fost pentru stabilizare, medicii veterinari asigurându-se pentru că totul este în regulă, iar sâmbătă au fost transportate către o asociație care se va ocupa de îngrijirea și reintegrarea lor în natură, acolo unde le este locul.
”Mulțumim tuturor celor care au participat la aceasta misiune de salvare”,
medicii de la Clinica TrioVet
(Foto: Facebook / TrioVet)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024