La deschiderea noului an școlar de la Liceul Pedagogic, ceremonialul religios a fost săvârșit de Vasile Acatrinei, preot paroh Biserica Sfântul Spiridon.
Prelatul a citit din Sfânta Evanghelie și a rostit „Tatăl nostru” alături de elevi, părinți și cadre didactice.
Și a amintit de vremurile în care Biserica era interzisă în unitățile de învățământ.
„Iată că este un nou început de an școlar și este o bucurie mare pe chipurile voastre, că începeți azi să veniți la școală. Și doar o singură idee aș vrea să vă spun, noi care avem o oarecare vârstă nu ne-am bucurat de această libertate ca să începem școala cu binecuvântarea lui Dumnezeu și atunci eram urmăriți ca să nu mergem la Biserică. Dacă ne prindea că mergem la Biserică, ne scădea nota la purtare”,
Vasile Acatrinei, preot paroh Biserica Sfântul Spiridon
Preotul a povestit un episod care s-a petrecut cu aproape cinci decenii în urmă, din vremea când s-a instaurat regimul comunist. La Mănăstirea Neamț s-a propus restaurarea lăcașului sfânt și astfel s-a făcut un deviz de lucrări din care a reieșit o valoare imensă.
La mănăstire a venit conducătorul de stat și partid și cu un mare alai după el, oaspeții fiind primiți de către un ghid, fost profesor universitar care s-a călugărit pentru că era persecutat de regim.
Printre altele, el le-a spus oaspeților că la mănăstire se află și Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. La care, o femeie din partid a strigat să se termine cu aceste aiureli cu care se încearcă manipularea maselor.
La care răspunsul a fost: „dv care sunteți atee ați venit aici la mănăstire și iată o minune”.
Și astfel s-a făcut restaurarea.
„Iată, deci voi vă bucurați de toate condițiile dragi elevi, să ascultați de părinți, de profesori, de învățătorii voștri, și atunci veți ajunge și voi oameni mari și veți povesti copiilor voștri, la rândul vostru. Multă sănătate și un an școlar frumos, ca întotdeauna”,
Vasile Acatrinei, preot paroh Biserica Sfântul Spiridon
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024