Plecat în zona Săveniului pentru a supraveghea procesul electoral, președintele PNL Botoșani a prins pe drum exit-poll – urile. Senatorul a sosit la sediul partidului din strada Teatrului la aproximativ jumătate de oră după ce s-au făcut primele estimări.
A fost întâmpinat încă din curte de mai mulți colegi de partid bucuroși de faptul că președintele în funcție al României conduce detașat bătălia electorală.
”Încă de dimineață, din momentul în care mi-am exercitat votul, v-am spus că sunt încrezător în izbânda noastră de moment. Am spus din start că vom avea între 39% și 41%, după cum ați văzut s-a adeverit lucrul acesta. Suntem pe prima poziție, dar asta ne determină și ne obligă și mai mult ca peste două săptămâni victoria finală să fie a noastră într-o manieră categorică astfel încât să nu poate nimeni comenta absolut nimic”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Noaptea trecută, după ce colindase județul, parlamentarul își exprima speranța într-un scor foarte bun și la Botoșani, care să se apropie de media națională.
”Raportat la prezență cred că putem să spunem și mi-aș dori să câștigăm la Botoșani în fața PSD-ului, deși după cum bine știți, PSD-ul este cumva în fieful lui sau cel puțin așa se considera până acum la Botoșani. Eu prin mobilizarea pe care am făcut-o și prin campania dusă, sper să fi demontat acesta lucru pentru totdeauna la 30 de ani de la revoluție”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.
Numărătoarea paralelă a partidelor a arătat însă că PSD a ieșit pe primul loc la nivel județean, obținând cu 3% peste scorul PNL-ului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024