Deși oarecum rare, la nivel de Botoșani mai sunt persoane noi care intră în lumea politică.
Este și cazul avocatei Daniela Lungu care s-a înscris în Filiala Județeană ALDE în urmă cu aproximativ o lună de zile și care a obținut și o funcție de vicepreședinte în cadrul Biroului Politic Teritorial.
„Vreau să fac ceva pentru comunitatea locală. Am vorbit deja cu d-na președintă despre un proiect pe care vrem să-l dezvoltăm. Acesta are la bază legea violenței în familiei, vrem să-l facem aplicabil efectiv ca femeile, copiii să fie efectiv ocrotiți, protejați și astfel, protejând copiii și femeile vom avea un viitor strălucit în România”,
Daniela Lungu, vicepreședinte ALDE
Avocata botoșăneană face parte și din organizația de femei condusă de Loredana Fediuc din partea căreia are tot sprijinul necesar pentru proiectul propus.
„Am vorbit și cu colegele mele de la Biroul Politic pentru Femei, am tot sprijinul lor, sunt de acord cu mine și vă spun că voi sprijini prin muncă și corectitudine organizația ALDE. Vreau într-adevăr la conferința care va fi pentru alegeri să avem cât mai mulți membri de calitate și care să muncească alături de noi în mod corect”,
Daniela Lungu, vicepreședinte ALDE
Liliana Mincă a făcut o prezentare a noilor membri din ALDE la o conferință de presă ce a avut loc sâmbătă, la sediul partidului din Centrul Vechi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024