Are de executat o pedeapsă de un an și două luni.
Un tânăr din Vicovu de Jos, care a intrat în țară, dinspre Ucraina, prin Punctul de Trece a Frontierei Siret, a fost reținut de șeful de tură din punct în baza unui mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea. S-a întâmplat sâmbătă, când bărbatul în vârstă de 34 de ani a ajuns în vamă, pentru a reveni în țară.
Cu o zi înainte, pe 29 septembrie, pe numele său a fost emis un mandat al Judecătoriei Rădăuți, prin care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat și conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii de la Formațiunea de Investigații Criminale Siret l-au preluat pe condamnat direct din vamă și l-au condus sub escortă la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei, potrivit Monitorul de Suceava.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024