A fost agitație mare în ultimele trei zile la Unitatea de Primiri Urgențe. Și asta pentru că botoșănenii au petrecut aât de Revelion cât și în prima zi din an.
Cei mai mulți dintre botoșăneni au avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale din cauză că au băut și au mâncat peste măsură.
„În medie numărul de prezentări a fost de 170. Preponderent au fost pacienți de Cod Verde și Galben, deci însemnând că urgențele majore adică cele de Cod Roșu nu au primat. Patologia de bază fiind bazată pe tulburări gastrointestinale din cauza excesului de alimente. De asemenea, patologia ortopedică din cauza condițiilor meteo”,
Ramona Guraliuc, medic șef UPU
De asemenea, peste 10 botoșăneni au ajuns la spital din cauza utilizării petardelor.
„Au fost pacienți cu traumatisme de membre superioare în urma unor accidente soldate din cauza petardelor. O parte dintre ei au fost internați în secția de Chirurgie Plastică. Eu cred că utilizarea lor este efectuată într-un mod necorespunzător, nefiind citite instrucțiunile și fiind folosite într-un mod abuziv”,
Ramona Guraliuc, medic șef UPU
De altfel și astăzi de la primele ore ale dimineții era agitație mare, zeci de botoșăneni așteptând pe holul unității medicale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024