Sfintele slujbe au fost oficiate de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de clerici.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a binecuvântat pictura Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.
Numeroși credincioși din orașul Dorohoi au luat parte în Duminica a V-a după Sfintele Paști la Sfânta Liturghie și la sfințirea picturii Bisericii „Sfinții Împărați” din municipiu.
Drept mulțumire pentru lucrarea împlinită la parohie, pr. paroh Tudor Pintili a fost hirotesit iconom stavrofor și pr. Daniel Precob a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.
Totodată, binefăcătorii locașului de cult au primit distincții de vrednicie.
Sfântul locaș a fost ridicat între anii 1999-2010, prin osteneala și sub îndrumarea fostului paroh, pr. Costache Ciobanu, și a fost sfințit pe 11 iulie 2011 de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Pictura Bisericii „Sfinții Împărați” Dorohoi a fost realizată în tehnica frescă între anii 2014-2021.
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024
CÂND se întorc elevii în bănci, după vacanța de Paști: CALENDARUL anului școlar
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024