Guvernul a confirmat vineri că s-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate inițial pentru plata pensiilor! Motivul invocat este acela că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat.
Astfel, bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale a fost suplimentat cu 43.236.000 de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru anul 2018.
Banii vor fi folosiți pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrânețe, precum și pentru achitarea comisionului poștal aferent drepturilor de asigurări și asistență socială, scrie Evenimentul Zilei. În acest sens, au fost aprobate două Hotărâri de Guvern.
”S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate inițial din cauza faptului că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar și din cauza creșterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1% a comisionului poștal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018”,
Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Astfel, din totalul de 43.236.000 lei:
- 42.566.000 de lei sunt necesari pentru plata pensiilor și ajutoarelor de bătrânețe și pentru achitarea comisionului poștal aferent, majorat la 1,1 % conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018, astfel că bugetul ministerului va fi suplimentat cu această sumă la Capitolul 56.01 "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației", titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, articolul 51.01 „Transferuri curente”, alin. 51.01.07 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat”.
- suma de 670.000 de lei este prevăzută pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor și indemnizațiilor plătite din bugetul de stat (460.000 lei), dar și pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistență socială (210.000 lei), Capitolul 68.01 “Asigurări și asistență socială”, titlul 20 „Bunuri și servicii” din bugetul MMJS urmând să fie majorat în acest sens.
Posibilitatea utilizării sumelor din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat este stipulată de OUG nr.102/2018 privind rectificarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2018.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024