Oamenii legii au întocmit dosar penal.
La data de 12 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Manoleasa, au procedat la controlul unui autoturism care se afla staționat în fața unui magazin din aceeași localitate, iar la volanul acestuia se afla un bărbat de 58 de ani din orașul Darabani.
În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului au fost identificate 100 de pachete de țigarete, de proveniență Republica Moldova, pentru care bărbatul nu deţinea documente legale de provenință şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă, pachetele având aplicate timbre de acciză specifice ţării de origine.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să se dipună măsuri legale, iar cantitatea de țigarete a fost supusă confiscării.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024