Mai multe controale au fost efectuate de către inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
Acțiunile de verificare s-au desfășurat în luna august și au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.
Printre produsele verificare s-au numărat cele alimentare, de patiserie, fructe și legume, băuturi.
La Botoșani în urma verificărilor au fost date amenzi în valoare de 84.600 de lei. Iar printre deficiențe s-au numărat lipsa buletinelor de analize pentru programul autocontrol, etichetare și depozitare neconformă. De altfel, Botoșaniul este printre județele unde s-au acordat cele mai mari amenzi.
Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în cursul lunii august 2019 Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.326 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024