Veste proastă pentru profesori, chiar înainte de începerea anului școlar!
Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor.
“Se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021″, prevede proiectul de OUG pus în dezbatere publică joi noaptea la ora 22:30, proiect care va fi adoptat în ședința de Guvern de de vineri.
Amânarea creșterii salariale are loc fără să fie anunțată, cu doar 17 zile înaintea intrării în vigoare a legii.
Cadrele didactice ar fi trebuit să primească de la 1 septembrie 2020 restul creșterilor salariale până la grila prevăzută de Legea 153/2017.
Creșterea salarială pentru profesori a fost scoasă din buget de la titlul Cheltuieli de personal prin reducerea sumei alocate cu aproape 523 milioane de lei.
Creșterea, prevăzută în acest moment de lege și eliminată prin proiectul de OUG propus de Finanțe, ar fi fost cea de-a treia creștere și ultima pentru angajații învățământ și era programată 1 septembrie 2020, la salariile de bază.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024