Primăria Botoșani scoate la licitația zeci de noi locuri de parcare la sediul din Calea Națională, respectiv la Casa Cărții.
Acțiunea va avea loc în data de 5 octombrie 2017, la ora 10:00, iar persoanele interesate să liciteze sunt așteptate pentru depunerea documentațiilor necesare.
”Vom organiza o licitație pentru următoarele locuri de parcare: Aleea Călugăreni nr. 1 – 16 locuri de parcare, strada Ștefan Luchian nr. 10, în spate la Pro Casa – 16 locuri de parcare, Aleea Teodor Boian, lângă Școala nr. 17 – 2 locuri de parcare, strada Parcul Tineretului nr. 12 – 15 locuri de parcare, Aleea Parcului – 1 loc de parcare și strada Primăverii nr. 14 – 12 locuri de parcare”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Cetățenii doritori să rezerve un loc de parcare sunt invitați să se înscrie la serviciul patrimoniu de la Casa Cărții.
Aceste locuri de parcare ce urmează a fi scoase la licitație la începutul lunii viitoare, potrivit șefilor din Primărie sunt amplasamente pentru care nu s-a achitat taxă în trecut.
Ele au fost marcate în vederea identificării de soluții, având în vedere criza locurilor de parcare din municipiul reședință de județ.
”Am mai depistat niște locuri în spate la Direcția Muncii, vom trasa niște parcări și vom scoate la licitație, dar vom anunța la momentul respectiv”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Pe viitor, viceprimarul spune că se ia în calcul o eventuală achiziție de terenuri de la persoane private, care să se preteze pentru a avea destinație de parcări. Prețul de pornire la licitație pentru comcesionarea unui loc de parcare este de 117 lei pe an.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024