Când s-a produs incendiul, preotul și credincioșii erau la slujbă, în afara lăcașului de cult.
Lumânărarul din curtea bisericii din localitatea Cătămărăști Deal a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, din cauza unor lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate.
Preotul și credincioșii au observat că un fum gros iese din interiorul clădirii folosită pentru a aprinde lumânări și au intervenit cu stingătoarele din dotare, dar și cu găleți cu apă. Totodată, au solicitat sprijin de la pompierii botoșăneni.
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardea o cantitate mare de lumânări, cu degajări mari de fum.
Incendiul a fost stins în limitele găsite. Locul unde s-a manifestat incendiul se află la distanță față de biserică și alte construcții, neexistând pericolul de extindere a flăcărilor.
”Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, vă recomandăm să puneți lumânările aprinse în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă și să supravegheați permanent arderea acestora. În interiorul lăcașelor de cult, lumânările aprinse să fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile”,
reprezentanții ISU Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de botoșăneni rămași fără apă în a doua zi de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O tânără din Botoșani a născut un băiețel în Noaptea de Înviere
Oana Sava
May 06, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un apartament din municipiu, proprietara a făcut atac de panică
Oana Sava
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024