La mai puțin de 48 de ore după ce Ludovic Orban și-a prezentat moțiunea de candidat la președinția PNL la Stațiunea de Cercetare Popăuți, în același loc a făcut exact același lucru și Florin Cîțu.
Premierul a ajuns la unitatea condusă de Ionică Nechifor în jurul orei 10:00, după ce în prealabil a vizitat un centru de vaccinare de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.
La Popăuți, prim-ministrul a fost întâmpinat, printre alții, de europarlamentarul Rareș Bogdan și de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
La întrunirea care se află în desfășurare la această oră iau parte mai mulți liberali care joi l-au primit cu multă căldură pe Ludovic Orban, dar și alții care au lipsit de la acea întrunire.
Iar filmul a părut în mare parte unul cu repetiție, nelipsind nici măcar îmbrățișările călduroase de care președintele Camerei Deputaților le-a avut în urmă cu două zile și care astăzi au fost destinate premierului.
Directori, primari, consilieri județeni și municipali iau parte la ședință.
De la Botoșani, Florin Cîțu pleacă la Flămânzi și apoi la Bacău.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Accidentare horror pentru fostul jucător al Botoșaniului: Ratează EURO - A avut un ghinion teribil
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024