FC Botoșani ar avea un culoare extraordinar pentru accederea în play-off în sensul în care , cele patru partide care vor decide acest lucru sunt accesibile.
Nu asta este și părerea președintelui de onoare al FC Botoșani care din contră, spune că va fi un parcurs dificil.
Astra, Viitorul și Dinamo se luptă și ele să rămână în play-off
Se poate vorbi așadar despre vreun eventual complot având în vedere că FC Botoșani, un club mic din nordul țării, încearcă să ducă în play-out o echipă mai puternică?
„Nu mi-e frică pentru că dacă ești puternic poți învinge, iar mingea nu poate să o scoată nimeni din poartă în cele patru etape, dacă vom reuși să marcăm goluri valabile. Nu, pentru că nu suntem o echipă debutantă, suntem la al cincilea sezon, am demonstrat, am fost an de an în zona plya-off, locul 8, ne-am bătut acolo. Am mai avut șanse și acum două sezoane și nu văd să fim noi o surpriză, am bătut pe oricine, mai puțin FCSB”,
Cornel Șfaițer, președinte de onoare FC Botoșani
Oficialul de la FC Botoșani este de părere că meciurile se vor decide totuși pe teren pentru că: „Suntem în 2018, eu consider că totul se va juca pe teren, numai ce program are Dinamo cu Craiova. Dinamo – Steaua, Astra – Dinamo, Viitorul ce program are, Astra la fel. Toată lumea vede un culoar bun pentru noi, dar eu consider că este unul extrem de greu”.
De asemenea, întrebat despre echipele care se vor califica în play-off, Cornel Șfaițer a menționat că prima este FC Botoșani iar a doua… Dinamo, evident.
”Eu vreau să fim noi acolo. Și îmi doresc și Dinamo să fie acolo. Ne-a mers bine cu Dinamo și m-aș bucura să fie acolo. E clar că pot apărea și surprize din spate, se poate întâmpla orice”,
Cornel Șfaițer, președinte de onoare FC Botoșani
FCSB, CFR Cluj și Craiova sunt echipele care rămân sigur în play-off.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024