În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu COVID-19.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020 transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arterială). În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.
Amintim că astăzi, 22 martie, a fost înregistrat primul deces, un pacient în vârstă de 67 de ani. Confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).
Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024