Decizia a fost luată în urma nemulțumirilor venite din partea clienților.
În urma numeroaselor incidente din țară, dar și ca o consecință a comentariilor venite din partea clienţilor nemulţumiţi de faptul că sunt supuși termoscanării la intrarea în magazine, două lanțuri de supermarketuri au decis să nu mai măsoare temperatura clienților.
“În magazinele noastre nu se mai ia temperatura la intrarea în magazin. Rugăm clienţii să respecte măsurile de igienă şi distanţare socială atunci când vin la cumpărături. Numai bine!”, este comentariul postat de Kaufland România.
Și Lidl a anunțat că s-a renunțat la măsurarea temperaturii clienților la intrarea în magazin.
Acum, accesul clienților în magazinele din lanțurile Lidl și Kaufland e restricționat doar de purtarea măștii de protecție.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, vineri, într-o declarație de presă, de ce măsurarea temperaturii la intrarea în supermarket este necesară, și anume, pentru că permite ”un minim triaj epidemiologic”. ”Gândiți-vă că în orice spațiu închis trebuie să avem un control, că vrem, că nu vrem. Este bine pentru fiecare dintre noi. Trebuie să gestionăm un minim triaj epidemiologic. Este un minim triaj”, a menționat ministrul.
Acesta a mai explicat și faptul că nu e nimeni ”scanat” cu termometrul și că, ceea ce se întâmplă la intrările în aceste magazine e similar cu ceea ce facem acasă când ne luăm temperatura.
”Iei temperatura unui om și acasă. Acea exprimare nefericită, termoscaner, nu există. Este un termometru digital cu care luăm temperatura. Are o marjă de eroare, tocmai de asta am dus-o la 37,3, dar se poate să reluăm această temperatură după 2-5 minute să vedem dacă rămâne. Este o măsură de protecție pentru noi, inclusiv pentru cel care are temperatură mai mare de 37,3”, a mai explicat ministrul Sănătății.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024