Doi bărbați au primit amenzi usturătoare după ce au fost surprinși pe stradă.
Pe 21 mai 2020, polițiștii botoșăneni au depistat doi bărbați de 29, respectiv 47 de ani, care nu au respectat măsura izolării la domiciliu.
Cei doi bărbați ar fi trebuit să rămână în izolare, la domiciliu, unul fiind din municipiul Dorohoi, iar celălalt din comuna Curtești, însă au fost depistați, în afara locuințelor, motiv pentru care față de aceștia s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea celor doi pentru umătoarele 14 zile.
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.
Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 1.000 de persoane și 48 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 6.900 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024