Doi botoşăneni au fost protagoniştii unui scandal amplu iscat chiar la locul de muncă
Joi, în jurul orei 12.30, polițiștii din Șcheia au fost anunțați despre faptul că un bărbat a fost bătut de către un coleg, angajat al SC Sav – Com SRL.
M. Străchinar, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Botoșani și A. Aniței, în vârstă de 22 de ani, din satul Ibănești, județul Botoșani, sunt angajați ai SC Sav - Com SRL ca manipulanți. Pe la ora 12.30, aceștia se aflau în hala „Băuturi” și au început să se înjure reciproc. A. Aniței a încercat să-l lovească cu piciorul stâng pe M. Străchinar. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a ridicat piciorul stâng pentru a se apăra.
În urma evenimentului agresorul, A. Aniței s-a plâns de dureri în zona gambei piciorului stâng, moment în care șeful halei a sunat la 112 cerând ajutorul unei ambulanțe și a unui echipaj al poliției. Potrivit Ziar de Suceava, Aniței, agresorul rănit, a făcut o plângere penală pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe” față de Străchinar.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024